iPhone 5 va fi debuta oficial în data de 4 octombrie, în cadrul unei festivităţi de prezentare condusă de noul director general Apple, Tim Cook.
Din informaţii rămase încă neconfirmate, aflăm că noul model iPhone va putea fi găsit în magazine la doar câteva săptămâni după evenimentul oficial de prezentare.
Lansarea iPhone 5 este deosebit de importantă pentru Apple, acesta fiind practic singura armă a companiei în faţa armatei de telefoane cu sistem de operare Android, disponibile într-o varietate uriaşă de modele, adaptate pentru mai toate categoriile de utilizatori şi bugete.
La fel ca şi până acum, Apple mizează totul sau nimic pe succesul unei noi generaţii iPhone. Deşi riscant, pariul a funcţionat foarte bine pentru generaţia iPhone 4, care în ciuda problemelor de design a reuşit totuşi să domine piaţa mainstream de telefoane inteligente, aducând companiei profituri uriaşe.
De succesul lui iPhone 5 depind şi alte companii partenere Apple. Spre exemplu, despre Foxconn se zvoneşte că produce 150.000 de telefoane iPhone 5 în fiecare zi. Şi producătorii de accesorii încearcă să profite de pe urma publicului entuziast, pregătind stocuri uriaşe cu huse de protecţie şi alte accesorii pentru iPhone 5.