Apple pregăteşe iPad Pro cu ecran mini-LED, iPhone SE2 şi ochelari cu AR pentru 2020. iPhone 12 cu 5G ar putea fi scump

10.10.2019
Apple pregăteşe iPad Pro cu ecran mini-LED, iPhone SE2 şi ochelari cu AR pentru 2020. iPhone 12 cu 5G ar putea fi scump

Din când în când, Apple ţine două evenimente în toamnă, unul pentru iPhone-uri şi unul pentru restul de dispozitive din portofoliul său. În 2019, sunt şanse mari ca Apple să rămână cu un singur eveniment şi să mute lansările altor produse în primăvară, întrucât se pare că pregăteşte o reîmprospătare a mai multor categorii de produse. Conform Ming-Chi Kuo, analistul taiwanez cunoscut pentru legături cu furnizorii Apple, ne putem aştepta la o serie de lansări în primăvară, compania pregătind şi o nouă categorie de produse.

Kuo spune că în primăvara lui 2020, Apple va ţine un evneiment de lansare, unde va prezenta câteva noi produse îmbunătăţite. Tradiţional, Apple a lansat tablete, laptop-uri şi iPhone SE în primăvară, deci acest eveniment nu ar fi tocmai ieşit din comun. Anul acesta, Apple a vorbit despre serviciile Apple Arcade, Apple TV+ şi News+.

iPad Pro 2020

Unul dintre produsele care vor fi upgradate la începutul lui 2020, spune Kuo, este gama de tablete iPad Pro. Generaţia 2018 de iPad continuă să fie cea mai puternică din gama de dispozitive mobile ale companiei, iar anul următor, acestea vor primi foarte probabil un procesor nou, o versiune upgradată a lui Apple A13 Bionic (probabil A13X Bionic), cât şi un nou display. Conform informaţiilor noi, Apple va testa în premieră tehnologia mini-LED pe display-urile iPad Pro din 2020, acestea oferind un consum de energie redus şi nuanţe de negru similare cu cele de pe OLED. Fiind vorba despre tehnologie nouă, aceste ecrane vor fi scumpe, deci vor fi introduse pe dispozitive din gama superioară.

iPhone SE2

Apoi, Apple va prezenta un iPhone „nou”. Spunem nou între ghilimele, întrucât acesta va fi un nou model similar cu iPhone SE de acum trei ani. Acesta ar urma să fie realizat folosind vechiul design al lui iPhone 8, model care încă este în oferta Apple, însă la interior să fie echipat cu hardware-ul de pe iPhone 11, adică noul procesor A13 şi mai multă memorie RAM. Nu ştim dacă şi camera va fi „moştenită” de la noua generaţie. Astfel, iPhone 8 ar putea dispărea din ofertă în favoarea unui model de bază ieftin cu performanţă de top. Acesta ar putea fi de asemenea ultimul model de iPhone echipat cu senzor de amprentă Touch ID şi cu margini groase dasupra şi sub display. De asemenea, chiar dacă va fi un model mai ieftin, acesta ar putea păstra încărcarea wireless.

Ochelarii Apple AR

Nu în ultimul rând, Kuo vorbeşte despre ochelarii cu realitate augmentată de la Apple, un nou dispozitiv din gama wearables. După succesul Apple Watch şi AirPods, Apple ar putea lansa în parteneriat cu companii producătoare de ochelari o nouă gamă de dispozitive de purtat, care pot afişa elemente grafice în faţa utilizatorului. Acestea ar putea primi conţinut de pe telefon, însă nu este clar care va fi cazul de utilizare pe care Apple va pune accentul. Compania ar putea să pună accentul pe productivitate, aşa cum Microsoft o face cu HoloLens, sau pe entertainment, precum Magic Leap. De asemenea, Apple ar putea să înceapă cu paşi mai mici, oferind ceva similar cu Google Glass şi/sau Snapchat Spectacles, util pentru notificări, nagivaţie şi fotografii sau filmări. Încă nu există destule informaţii despre ochelarii Apple.

iPhone 12

În cele din urmă, Kuo spune că în toamna anului viitor, Apple va lansa o nouă generaţie de iPhone, cu design diferit faţă de iPhone X şi 11. Aceste modele vor avea o ramă metalică diferită şi un spate schimbat (probabil după criticile sistemului de camere de pe iPhone 11, Apple a decis o schimbare majoră de design). Noile modele vor fi echipate cu noul chipset Apple A14 cu arhitectură pe 5 nm, iar variantele superioare vor folosi modem-uri 5G. Acestea vor fi însă mai scumpe decât modelele Pro de anul acesta, însă. Rămâne de văzut dacă modelele cu 5G vor fi diferite de cele 4G sau dacă Apple va opta pentru 5G în toate dispozitivele pentru a oferi aceleaşi capabilităţi pentru toţi utilizatorii, crescând astfel preţul în toată gama.

Separat de informaţiile publicate de Ming-Chi Kuo, au apărut în ultima vreme zvonuri şi despre un model superior de AirPods, care ar putea fi prezentate tot în cadrul acestui eveniment, cât şi despre un nou MacBook cu ecran de 16”, cu tastatură nouă şi o baterie mul mai mare decât în prezent. Până când astfel de informaţii noi nu vor veni dintr-o sursă reputabilă însă, acestea rămân la nivel de zvon.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult