Apple nu este o companie care obișnuiește să lanseze foarte multe produse hardware pe piață într-un timp scurt, însă tranziția la noul chipset M2 ar putea accelera planurile pentru „refresh-ul” anumitor serii de produse mai repede decât ne-am fi așteptat și într-un timp mai scurt. Mark Gurman de la Bloomberg, cunoscut jurnalist specializat în afacerile Apple, a scris în newsletter-ul său săptămânal, Power On, despre planurile pentru următoarele câteva luni în lansări ale companiei. Acesta spune că urmează o adevărată avalanșă de produse din toate categoriile.
Probabil că primele dintre aceste dispozitive pe care le vom vedea pe piață vor fi noile modele iPhone. Compania va păstra numărul de modele pe care îl oferă anual de doi ani deja, dar va renunța la modelul Mini în favoarea unui iPhone 14 Max, cu ecran de 6,7”. Noile telefoane vor beneficia de același procesor Apple A15 Bionic, însă există posibilitatea ca acesta să fie redenumit pentru a părea că este ceva nou. Doar modelele iPhone 14 Pro vor beneficia de ecrane cu notch mai mic și de un nou procesor, mai performant, Apple A16. Tot aceste modele vor beneficia și de noile camere de 48 megapixeli și suport pentru always-on display.
Alături de iPhone-uri, am putea primi și noua gamă de ceasuri de la Apple. Apple Watch Series 8 este așteptat drept un upgrade minor, cu procesorul S8, care va fi similar în performanță cu S7 și S6. Modelul Apple Watch SE ar putea fi însă actualizat la noul cip S8, și va înlocui în ofertă Apple Watch Series 3, drept model de bază. În cele din urmă, este așteptat și un Apple Watch „rugged” mai rezistent la șocuri.
Când vine vorba despre Mac, Apple are acum o gamă foarte variată de modele în ofertă, iar multe dintre ele vor fi actualizate anul acesta la procesoare M2.
Deja am văzut MacBook Air cu M2, cu design nou și hardware complet îmbunătățit, dar și MacBook Pro 13” cu M2, care este un simplu refresh de chip, hardware-ul general fiind neschimbat încă din 2016. Urmează un Mac Mini cu procesor M2, care înlocuiește modelul din prezent, cât și un Mac Mini cu procesor M2 Pro, aparent, pentru cei care au nevoie de mai multă performanță.
Modelele MacBook Pro, care au debutat anul trecut, vor fi de asemenea actualizate anul acesta cu procesoare M2 Pro și M2 Max, în timp ce computerul desktop profesional, Mac Pro, va fi în sfârșit actualizat la procesoare Apple Silicon. Acestea încă folosesc procesoare Intel Xeon, iar noile modele vor veni cu două opțiuni: M2 Ultra (practic două M2 Max „lipite”) și o nouă versiune de procesor, M2 Extreme, care ar trebui să fie la fel de performant precum patru M2 Max sau două M2 Ultra.
După aceste lansări, Apple ar pregăti computere cu procesor M3, așteptat cândva în 2023. Acesta ar putea debuta în gama MacBook Air, cu modelul de 13” actualizat la noul procesor, alături de un nou model de 15”, pentru prima dată în această serie.
Tot cu M2 ar trebui să debuteze și prima pereche de ochelari VR de la Apple, care se zvonește că a fost amânată pentru anul viitor. Cele mai noi informații sugerează un anunț în luna ianuarie, o perioadă neobișnuită pentru anunțuri din partea companiei americane.
iPad devine din ce în ce mai similar cu un computer desktop, mai ales după ce iPadOS 16 va introduce Stage Manager, cu ferestre multiple și suport pentru ecrane externe. Deja modelele Air și Pro folosesc procesoare M1, iar primele care vor face trecerea la M2 vor fi iPad Pro de 11 și 12,9”. Probabil că iPad Air va mai aștepta un an. Se pare că este în plan și un iPad Pro cu ecran mai mare, de 14”, dar nu se știe când va apărea.
Anul acesta ar trebui însă să primim un iPad 10 cu design nou, procesor Apple A14 și mufă USB-C. Acesta seamănă foarte mult cu iPad Air 4, din punct de vedere al specificațiilor, lansat în 2020 și înlocuit de curând cu iPad Air 5 cu M1.
Procesorul A14 ar putea fi folosit și pentru un nou model Apple TV, dispozitivul de streaming media pentru televizoare. Acesta ar putea fi lansat în această toamnă și ar putea beneficia de mai multă memorie RAM. Aceasta ar fi necesară pentru a îmbunătăți funcțiile de gaming ale dispozitivului, care vor fi integrate în tvOS 16.
Procesorul S8 de pe ceasuri ar putea fi refolosit însă pentru dezvoltarea unei noi boxe inteligente Apple Homepod. Modeul original va fi înlocuit cu o nouă boxă, care ar putea integra un touchscreen. Totuși, această lansare ar putea fi amânată până în 2023.
Nu în ultimul rând, căștile AirPods Pro ar putea fi actualizate pentru prima dată, cu un nou cip pentru îmbunătățirea calității de redare. Existau zvonuri și despre un nou design, fără „codițe”.
Desigur, toate aceste informații publicate de Gurman intră în zona „zvonurilor”, însă de obicei acesta are surse de încredere, implicate în lanțul de aprovizionare Apple. Chiar dacă probabil că nu toate aceste produse vor fi lansate în ferestrele „prezise” de Gruman, acestea ar trebui să fie lansate în următorul an.
sursa: Bloomberg