Apple va adăuga funcția always-on display pe viitoarele modele iPhone, însă nu pentru toate

30.05.2022
Apple va adăuga funcția always-on display pe viitoarele modele iPhone, însă nu pentru toate

Când deja această dotare a devenit ceva banal pentru aproape orice telefon Android echipat cu ecran OLED, Apple se pregătește să anunțe funcția always-on display ca pe o mare inovație, disponibilă doar pe modele iPhone 14 din seria Pro și Pro Max.

Încet, dar sigur, inovațiile smartphone își fac loc și către produsele Apple, într-o formă ceva mai bine finisată, sau pur și simplu, prezentă. Argumentele pentru care Apple întârzie să implementeze tehnologii potențial riscante pe dispozitivele din portofoliu nu sunt foarte dificil de intuit, acestea ținând în principal de costurile care ar putea tăia din marjele de profit și perspectiva ca respectiva inovație fi până la urmă doar o modă trecătoare, situație în care Apple ar risca să-și vadă erodat statutul de lider al pieței, respectiv cel de jucător care dictează noile tendințe în domeniu. Dezavantajul aceste abordări este că deseori, Apple ajunge să rămână mult în urmă cu tendințele industriei, lansând produse precum iPhone SE, care par să sfideze așteptările fanilor.

Cel puțin într-unul din aspectele unde Apple a rămas mult în urmă, iOS 16 vine să îndrepte situația, livrând fanilor Apple și funcția always-on display. Foarte utilă și aplicabilă fără eforturi prea mari pe orice telefon cu ecran OLED, „inovația” Apple ar urma să fie disponibilă doar pe seriile iPhone 14 Pro și Pro Max.

La fel ca pe telefoanele Samsung, funcționalitatea nou adăugată va permite utilizatorilor iPhone să vadă mesajele de notificare și alte detalii relevante fără să deblocheze complet ecranul. Cu siguranță, optimizările pregătite de Apple duc mult mai departe această funcționalitate. Din păcate, pentru detalii complete va trebui să așteptăm evenimentul de prezentare iOS 16  pregătit pentru data de 6 iunie. Vestea bună este că funcția always-on display ar putea să fie activată și pe dispozitive din generația anterioară, cu o simplă actualizare de firmware, dacă Apple dorește acest lucru.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult