Primele smartphone-uri Zenfone par să fi fost un simplu test. Acestea au ajutat la realizarea seriei Zenfone 2, care deja sunt dispozitive ajunse la maturitate. ZenUI este o interfaţă foarte avansată, chiar dacă este prima dată când o vedem în această formă. În trecut, ASUS a preferat să nu îşi denumească skin-urile de Android, însă odată cu toate modificările aduse la experienţa standard, compania a crezut că a venit momentul să îi ofere software-ului o identitate proprie.
ZenUI este bazat pe Android 5.0 şi nu păstrează aproape niciun element vizual standard al sistemului de operare de la Google. Acesta abordează stilul grafic Material Design, însă foloseşte o paletă de culori diferită, animaţii, servicii şi widget-uri proprii. Ironic, aceasta este şi una dintre cele mai mari probleme ale lui ZenUI. ASUS a încearcat atât de mult să îşi creeze o identitate proprie pe dispozitivele sale cu Android, încât a ajuns să integreze mult software inutil pentru cei care sunt deja utilizatori ale unor servicii cu vechime.
Problema nu este că ASUS instalează propriile aplicaţii, întrucât majoritatea producătorilor de dispozitive mobile oferă software similar. Motivul adevărat pentru care o parte dintre utilizatori ar putea fi nemulţumită este integrarea de servicii terţe precum Clean Master, TripAdvisor, Dr. Safety, Amazon Kindle şi Zinio, sub denumirea „Apps4U”. Partea bună este că acestea pot fi dezinstalate. Partea proastă este că la fiecare întoarcere la setările din fabrică, acestea vor apărea din nou.
Pe lângă serviciile Google, care sunt obligatorii pentru orice dispozitiv compatibil cu Google Play, ASUS vine cu propriile aplicaţii pentru cameră, redare de conţinut multimedia, propriul calendar, manager de fişiere, aplicaţie de vreme şi calculator, propriul browser, un manager pentru aplicaţiile care să pornească la boot, alături de câteva servicii sociale. MyASUS, Party Link, Share Link, Zen Circle, ZenTalk şi OmletChat sunt doar câteva dintre aplicaţiile preinstalate pe care marea majoritate dintre utilizatori nici nu le va porni vreodată. Multe dintre acestea nu pot fi dezinstalate şi vor aglomera pentru totdeauna sertarul cu aplicaţii.
Avantajele pe care ZenUI le are peste concurenţă sunt accesibilitatea şi nivelul de peronalizare posibil. ASUS a integrat unele dintre cele mai utile funcţii care se găsesc de obicei în aplicaţii de pe Google Play Store direct în sistemul de operare. În meniul principal, accesarea notificărilor se poate face cu un simplu gest de sus în jos, în orice parte a display-ului, nu numai din partea de sus. Având în vedere dimensiunile acestuia, această adiţie este bine venită şi cu siguranţă oferă o experienţă mult mai confortabilă. Probabil că Google ar trebui să integreze funcţionalitate asemănătoare în versiunea standard de Android.
Fiecare buton disponibil în meniul de setări rapide poate fi personalizat. Ordinea acestora poate fi schimbată, iar toate butoane pot fi eliminate în favoarea altora. În plus, un gest de jos în sus deschide meniul „Manage Home”, care oferă acces la setări de personalizare a interfeţei precum fundaluri, animaţii, teme şi pachete de pictograme. Există chiar şi posibilitatea de a alege alte font-uri pentru interfaţă dintr-o listă impresionantă.
Sertarul cu aplicaţii poate fi afişat în mai multe moduri. Fie poţi pune toate aplicaţiile la grămadă, fie poţi afişa doar ceea ce a fost descărcat din Play Store, poţi să creezi propria ordine, sau să laşi software-ul să sorteze aplicaţiile în funcţie de frecvenţa utilizării. Aceste funcţii rivalizează chiar şi launchere 3rd party, foarte apreciate de utilizatorii de Android.
Cum este deja standard pe dispozitivele cu ecrane mari, Zenfone 2 şi al său ZenUI oferă setări de accesibilitate avansate. Funcţiile ZenMotion uşurează blocarea şi deblocarea ecranului şi asistă captura de screenshot-uri, cât şi activarea modului de operare cu o singură mână. Dubla atingere a ecranului devine astfel echivalentă cu apăsarea butonului power, mişcarea telefonului de câteva ori capturează conţinutul ecranului, iar dubla apăsare a butonului home activează modul de utilizare cu o singură mână.
Deşi există multe alte setări minore ascunse prin multitudinea de meniuri din ZenUI, probabil că cele mai importante care merită menţionate sunt ASUS Cover şi Users. ASUS Cover este o funcţie disponibilă doar pe seria de accesorii oficiale ASUS View Flip Cover, care oferă o abordare interesantă asupra accesoriilor inteligente. Aceasta este o husă care înlocuieşte capacul de pe spatele telefonului, oferind în consecinţă un design mai subţire, protejând însă şi ecranul. Deasupra acestuia există însă un cerc care poate oferi în continuare accesul la funcţiile telefonului. Poate fi verificată ora, vremea, calendarul, dar poate oferi şi acces la camera foto, răspunderea sau respingerea de apeluri şi la funcţia de lanternă, fără a fi nevoie să deblochezi telefonul. Cei familiarizaţi cu Circle Cover de la LG ştiu la ce să se aştepte.
Users este însă o funcţie destul de neobişnuită pentru un smartphone. Aceasta oferă acces la mai multe profile de utilizatori, fiecare cu acces la propriul conţinut, propriile aplicaţii şi propriile setări. Utilitatea acestor profile apare atunci când telefonul poate fi folosit de copii sau de alţi membri ai familiei. Separarea conţinutului poate ajuta la o securizare mai bună a conţinutului sensibil sau la protejarea datelor de stergeri accidentale. Oricare ar fi motivul pentru care ai dori să foloseşti o asemenea funcţie, ZenUI facilitează accesul la ea.
Este important de menţionat că în momentul testării, ZenUI nu exista într-o variantă finală. Terminalul testat a primit nu mai puţin de trei actualizări de software într-o singură săptămână, dovadă că ASUS încă lucra de zor la îmbunătăţirea lui. Cu toate acestea, experienţa de utilizare a fost foarte plăcută, fără probleme nici înainte nici după actualizări. Cu puţin noroc, ASUS va continua să lanseze update-uri de software în ritm accelerat, chiar şi după lansarea Zenfone 2 în magazine.
De asemenea, software-ul de pe terminalul testat avea meniu şi tastatură în multe limbi, însă nu şi în Română. Acest lucru înseamnă că nu există dicţionar românesc pentru mesaje, iar dezactivarea celui implicit este indicată, mai ales având în vedere că funcţia de auto correct este activată de la început. Probabil că odată cu lansarea telefonului în mod oficial, Zenfone 2 va include şi localizare pentru ţara noastră.
ASUS a realizat o aplicaţie de telefonie destul de standard pentru ZenUI, care foloseşte cele câteva tab-uri deja standard pe Android. Există tastatura alfanumerică pentru introducerea manuală de numere, un meniu de favorite, agenda telefonică, grupuri, numere VIP şi numere blocate. Diferenţa între VIP şi favorite este că indiferent de setările alese pentru tonuri de apel, acestea vor face telefonul să sune.
Zenfone 2 este un smartphone Dual SIM, însă doar unul dintre lăcaşuri are acces la conexiune de date. Atunci când puneţi telefonul în funcţionare, trebuie neapărat să puneţi cartela de pe care plănuiţi să folosiţi internetul în slot-ul SIM1, iar pe cea secundară în slot-ul SIM2. Fiecare lăcaş include un sistem care blochează cartela pe loc, care necesită împingerea până când se activează mecanismul. Instrucţiunile care vin în pachetul telefonului sugerează din acest motiv să fie folosite exclusiv cartele micro SIM autentice şi nu cartele mini SIM tăiate sau cartele nano SIM cu adaptor, întrucât acestea ar putea strica pinii de contact sau nu ar activa mecanismul de blocare.
Cartelele SIM beneficiază de asemenea de setări avansate. Fiecare poate fi redenumită pentru recunoaştere mai uşoară, poate fi setată cartela principală pentru apeluri de voce, cât şi cartela care să iniţieze apeluri folosind o cască Bluetooth. Acestea pot fi de asemenea oprite individual direct din meniul de setări.
Performanţă ridicată
Design plăcut
Autonomie peste medie
Interfaţa ZenUI bine realizată
Preţ excelent
Bateria poate fi schimbată doar în service
Camera foto sub aşteptări
Bloatware integrat în ZenUI