ASUS ZenFone 6 review: performanţă de top la jumătate de preţ

31.05.2019
ASUS ZenFone 6 review: performanţă de top la jumătate de preţ
Ecran, performanţă şi autonomie

Ecran

Întrucât ASUS a ales un panou IPS pentru ZenFone 6, ne-am fi aşteptat ca acesta să fie limitat în funcţionalitate, însă nu este cazul. Compania pare să fi implementat unul dintre modelele cu o gamă de culori extinsă (DCI-P3),compatibil cu tehnologia HDR10, conţinutul HDR de pe Netflix, YouTube şi alte servicii similare putând fi redat fără probleme.

Din păcate, acesta nu pare să fie foarte luminos, iar setările de auto-brightness nu sunt tocmai bine implementate. De multe ori, ecranul pare foarte întunecat, însă această problemă este rezolvată cu setarea manuală a luminozitate. Ce nu poate fi „reparat” este nivelul maxim de luminozitate, care este sub cel al altor dispozitive concurente din ultima perioadă. Acest lucru înseamnă că în soare puternic, atunci când lumina bate direct spre telefon, există posibilitatea să nu se vadă mare lucru pe ecran dacă acesta nu este setat pe nivelul maxim de luminozitate. ASUS a integrat chiar şi o opţiune numită Brightness Booster pentru astfel de situaţii, însă avertizează împotriva utilizării sale pe termen lung.

Aceata este însă o limitare minoră, mai ales când luăm în calcul numărul de situaţii în care telefonul este folosit în general în soare foarte puternic. Pe de altă parte, faptul că ecranul acoperă aproape întreaga suprafaţă frontală este un avantaj faţă de alte modele care apelează la decupaje în ecran. Chiar şi aşa, există margini de jur-împrejurul ecrnaului, însă nu foarte groase. În partea de jos însă, avem de a face cu o „bărbie” mai mare decât am văzut pe smartphone-urile de top din ultima perioadă.

Performanţă

Chiar dacă are un preţ de telefon mid-range premium, performanţa lui ZenFone 6 este comparabilă sau chiar mai bună decât cea a unui smartphone flagship de top. Motivul este utilizarea unui chipset Snapdragon 855, cel mai puternic de pe piaţă în acest moment de pe platforma Android, cât şi utilizarea de 6 sau 8 GB memorie RAM.

Accesul la hardware puternic, dar şi optimizare software îmbunătăţită faţă de generaţiile precedente, garantată în special de faptul că ASUS a renunţat la personalizările de interfaţă din vechiul Zen UI, asigură o experienţă de utilizare rapidă şi faptul că telefonul nu se îngreunează în timp. Ba chiar ASUS integrează şi o funcţie numită AI Boost, pe care te încurajează să o activezi oricând rulezi un joc sau un test de performanţă. Din experienţa noastră, acesta nu oferă performanţă în plus, rezultatele testelor fiind în mare parte identice.

Ce este cu adevărat impresionant este cât de repede porneşte ZenFone 6. Acesta este de departe cel mai rapid telefon din toate pe care le-am testat până în prezent în materie de timp de boot, fiind în ecranul de pornire în aproximativ 10 secunde de la apăsarea butonului Power.

Totuşi, în aplicaţii solicitante, telefonul se încinge foarte mult în partea de sus, în jurul butoanelor şi în jurul camerei. Acest lucru ar putea deveni deranjant în sesiuni de gaming mai lungi, însă în utilizare normală, cu telefonul orientat în mod portret, nu este tocmai evident.

Benchmark

  • AnTuTu – 357.894 puncte
  • GeekBench – Single-Core: 3.510 / Multi-Core: 11.085
  • 3DMark SlingShot Extreme (Vulkan) – 4.917 puncte
  • PCMark – 9.838 puncte

Autonomie

ZenFone 6 nu este doar unul dintre cele mai puternice telefoane de pe piaţă, ci şi unul dintre cele care oferă autonomie foarte bună, în ciuda utilizării unui chipset foarte puternic. Acesta este momentan singurul dispozitiv de pe piaţă cu Snapdragon 855 care beneficiază de un acumulator de 5.000 mAh, compatibil de asemenea şi cu standardul de încărcare Qualcomm QuickCharge 4.0 la 18W. Astfel, poţi utiliza telefonul cam două zile la o singură încărcare la o utilizare obişnuită, iar încărcarea la 100% nu durează mult peste o oră la priză.

Fiind totuşi un smartphone mai ieftin, nu avem de a face cu încărcare wireless, deci acesta este singurul mod de încărcare disponibil. Din acest motiv, nu prea este clar de ce ASUS a ales să folosească o construcţie din sticlă pe partea din spate, întrucât aceasta face telefonul mai greu şi mai fragil. Totuşi, pentru un dispozitiv atât de mare, cu acumulator de 5.000 mAh, la 190 de grame, dispozitivul pare să fie chiar uşor. iPhone XS Max de exemplu are acumulator de 3.174 mAh şi cântăreşte 208 grame (cu ramă din oţel).

Părţi pozitive

Performanţă foarte bună
Construcţie din materiale de calitate
Are jack pentru căşti şi husă de plastic în pachet
Autonomie foarte bună
Cameră decentă
Ecran fără decupaje
Sistem de operare „curat”

Părţi negative

Ecranul nu este foarte luminos
Telefonul se încinge în partea de sus în aplicaţii „pretenţioase”
Camera rotativă ar putea ceda în timp
Redarea stereo putea fi mai bună

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult