Cu promisiunea companiei de upgrade-uri semnificative în ceea ce privește specificațiile și funcționalitățile, Apple se pregătește, încet dar sigur, pentru lansarea noilor modele iPhone 16 și iPhone 16 Plus. Conform unor raporte, Apple plănuiește să aducă îmbunătățiri majore în noua serie de iPhone-uri, oferind utilizatorilor mai multă putere și conectivitate, scrie Mac Rumors.
Potrivit lui Jeff Pu, de la Haitong International Securities, se spune că ambele modele iPhone 16 și 16 Plus vor dispune de 8GB de RAM, ceea ce reprezintă o creștere față de 6GB RAM găsit în modelele anterioare, iPhone 15 și 15 Plus. Astfel, creștea de memorie ar putea oferi o performanță mai fluidă în multitasking pe noile iPhone-uri și, dacă informațiile se confirmă, toate modelele din seria iPhone 16, inclusiv cele de bază, Plus și Pro, vor avea 8GB de RAM.
Un alt aspect important este suportul pentru Wi-Fi 6E pe iPhone 16 și iPhone 16 Plus. Wi-Fi 6E folosește banda de 6 GHz, care permite viteze wireless mai mari și mai puține interferențe ale semnalului cu un router compatibil. Până acum, doar modelele Pro ale seriei iPhone 15 au suportat Wi-Fi 6E.
În ceea ce privește conectivitatea celulară, se zvonește că modelele iPhone 16 Pro vor fi echipate cu Snapdragon X75 5G de la Qualcomm, în loc de X70 folosit în seria iPhone 15 din 2023. Modelele iPhone 16 și 16 Plus obișnuite vor continua să utilizeze modemul X70, în timp ce modelele Pro vor beneficia în exclusivitate de avantajele modemului mai rapid și mai eficient X75.
Printre alte detalii despre seria iPhone 16 se numără introducerea unui buton de captură și alte îmbunătățiri. Se zvonește că iPhone 16 Pro și Pro Max ar putea avea un design similar cu iPhone 15 Pro, dar cu câteva schimbări notabile. Conform MacRumors, pe baza rapoartelor de la Apple, noile telefoane ar putea avea ecrane mai mari, mai mult spațiu intern și o baterie mai mare De asemenea, ar putea avea o nouă opțiune de culoare și ar putea folosi titan de gradul 5 pentru construcție.
Dimensiunile ecranelor pentru iPhone 16 Pro și Pro Max sunt așteptate să fie de 6.3 inch și, respectiv, 6.9 inch, ceea ce ar fi mai mare decât modelele precedente. În plus, iPhone 16 Pro și Pro Max ar putea beneficia de upgrade-uri impresionante ale camerei, cum ar fi un obiectiv telefoto cu zoom optic de 5x și o cameră ultrawide de 48MP.