BlackBerry KEYone s-a bucurat de o lansare modestă, telefonul fiind fragil la lansare, iar preţul său ridicat i-a ţinut pe mulţi utilizatori de Android departe de el, în ciuda tastaturii fizice pe care mulţi şi-o doresc. Compania urmează să lanseze în India o versiune specială a telefonului, într-o nouă culoare, cu hardware mai performant şi un preţ mai piperat.
„Limited-Edition KEYone Mercury Black Device By BlackBerry Made By Optiemus Infracom”. Acesta este numele complet al noului dispozitiv BlackBerry, care spune însuşi o poveste interesantă. Ediţia specială (şi limitată) a telefonului, care vine într-o carcasă de culoare neagră, nu este produsă în fabricile TCL. Compania Optiemus a încheiat la începutul anului un parteneriat cu BlackBerry şi a licenţiat procesul de producţie de la TCL, pentru a putea produce dispozitive sub acest brand, echipate cu aceleaşi componente şi acelaşi software precum cele de până acum.
În afară de culoarea neagră, noul BlackBerry KEYone vine cu 4 GB memorie RAM, cu un 1 GB mai mult decât modelul iniţial, şi oferă 64 GB spaţiu de stocare. Din păcate, această variantă nu pare să fie programată pentru lansare în afara Indiei. În timp ce KEYone standard costă undeva în jurul a 600 de dolari, noul model va fi poziţionat puţin mai sus, la preţul de 625 dolari. Desigur, fiind o ediţie limitată, probabil că nu vor fi disponibile foarte multe unităţi.