BlackBerry Passport review

BlackBerry Passport review
Redare media, GPS, concluzii

Redare media, GPS

Telefoanele BlackBerry pe care le-am testat anterior au avut prestaţii audio mai mult sau mai puţin satisfăcătoare, compania preocupându-se în mod evident de alte aspecte mai importante pentru segmentul de piaţă vizat. Passport este însă un produs surprinzător de bun din acest punct de vedere, însă probabil că meritul trebuie atribuit mai degrabă companiei Qualcomm şi soluţiilor sale audio integrate din ce în ce mai bune. Amatorii de muzică vor descoperi că Passport oferă un nivel sonor ridicat, distorsiuni insesizabile, o fidelitate foarte bună şi un sunet suficient de echilibrat pentru a nu necesita în mod obligatoriu o egalizare.

Aplicaţia software este bogată din punct de vedere al facilităţilor şi îi va satisface probabil pe cei mai mulţi dintre utilizatori. Music oferă o galerie media cu sortare după artist, album sau gen, căutare, liste de redare editabile multiple şi fişiere favorite, radio FM, un egalizator cu şabloane multiple dar neparticularizabile, streaming Wi-Fi Direct şi un server DLNA intern. Lista formatelor compatibile include MP3, AAC, WMA, OGG şi FLAC.

Dacă Passport este un player audio competent, redarea video este ruinată de ecranul în format 1:1 care este complet nepotrivit pentru vizionarea filmelor. Poate că amatorii de filme vechi în format 4:3 vor fi mai puţin dezamăgiţi de spaţiul util pierdut, însă restul utilizatorilor vor ofta atunci când vor constata că suprafaţa activă a ecranului în timpul redării fluxurilor Full HD are aceleaşi dimensiuni cu cele ale unui umil ecran de 3,8” în format 16:9.

Aplicaţia video este destul de simplă şi oferă doar o galerie video cu thumbnail-uri, căutare, marcarea fişierelor favorite, un egalizator audio cu mai puţine şabloane decât modului similar din aplicaţia Music, un Pan and Scan simplu, suport Miracast şi un server DLNA integrat. Suportul pentru formatele media este banal, pe listă regăsindu-se containerele MKV, WMV şi AVI, formatele video H.264, XviD, DivX, VC-1 sau VP8 şi formatele audio AAC, MP3 şi WMA. Din păcate suportul AC3 şi DTS lipseşte, iar cel pentru subtitrări este limitat doar la Closed Captions.

Modulul GPS IZat gen 8B din Snapdragon 801 este susţinut de o antenă cu o recepţie foarte bună, prestaţia modulului de localizare fiind excelentă. BlackBerry Passport oferă o localizare foarte rapidă, poziţionarea este bună chiar şi în zonele cu clădiri înalte iar viteza de procesare este ridicată, semnalul reacţionând cvasi-instantaneu la deplasări şi opriri. Aplicaţia Maps foloseşte serviciile online de cartografie Tom Tom, are o acurateţe mulţumitoare chiar şi în oraşele mai mici de provincie şi pare actualizată cu o regularitate, însă nu poate rivaliza cu Google Maps sau Nokia Maps din cauza numărului redus de puncte de interes şi a modulului de căutare cam nătâng. Aplicaţia oferă şi un modul de navigaţie, însă acesta nu include şi suport vocal pentru limba română.

Concluzii

Foarte voluminos, mult prea greu şi aproape imposibil de ţinut confortabil cu o singură mână, Passport nu este un telefon pentru oricine şi probabil că mulţi dintre simpatizanţii BlackBerry vor fugi către mai familiarul model Classic. Dacă nu vă pasă de aceste aspecte sau sunteţi dispuşi să le acceptaţi de dragul celui mai mare terminal cu tastatură QWERTY, BlackBerry Passport nu va dezamăgi. Acesta oferă o carcasă elegantă şi bine clădită, o tastatură compactă foarte bună, un ecran mare şi superb, o platformă hardware puternică şi autonomie bună, fiind astfel un partener de nădejde pentru utilizatorii din mediul business.

Părţi pozitive

Design şi construcţie
Ecran IPS impresionant
Tastatură hardware eficientă
Platformă hardware puternică
Autonomie

Părţi negative

Dimensiuni şi greutate
Ergonomie slabă
Lipsa aplicaţii în BlackBerry World
Ecranul pătrat nu va fi pe placul tuturor

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News