Acum un an, compania BlackBerry a anunţat că este interesată de un parteneriat sau o vânzare, iar viitorul companiei a devenit şi mai sumbru decât era deja. Acţionarii au hotărât într-un final să lupte în continuare şi, după înlocuirea managerului Thorsten Heins cu John Chen, compania şi-a anunţat noile strategii şi noile produse. Confruntată însă cu o cotă de piaţă din ce în ce mai mică, conducerea BlackBerry se pare că se pregăteşte pentru un viitor fără smartphone-uri.
În timpul conducerii lui John Chen, BlackBerry a lichidat o parte din serviciile pe care le oferea pe piaţa consumer, a vândut o parte din proprietăţile imobiliare şi a disponibilizat un număr mare de angajaţi. La începutul acestei luni, Chen a anunţat că perioada dificilă a trecut, semn că situaţia internă a fost stabilizată, şi că se aşteaptă ca BlackBerry să revină pe profit până în luna martie a anului viitor. Probabil că acest optimism este susţinut parţial de succesul preconizat de care se vor bucura noile telefoane din gama superioară, care sunt aşteptate în luna septembrie a acestui an, însă conducerea a pregătit deja un plan de rezervă pentru un viitor fără terminale mobile.
Compania a anunţat că a creat o nouă divizie numită BlackBerry Technology Solutions, aceasta urmând să comaseze sub o singură conducere cele mai importante tehnologii, servicii şi brevete din portofoliul companiei. Divizia va fi condusă de către Sandeep Chennakeshu, fost executiv în cadrul Ericsson şi Sony Ericsson, şi va avea ca scop eficientizarea şi dezvoltarea tehnologiilor capabile să aducă venituri suplimentare şi oportunităţi noi de dezvoltare.
După cum se observă, din cadrul acestei divizii lipsesc chiar faimoasele telefoane mobile care poartă numele BlackBerry. Divizia de terminale mobile a canadienilor a reuşit să acapareze doar 0,5 procente din totalul vânzărilor de smartphone-uri în cursul celui de-al doilea trimestru al acestui an, iar performanţa dezamăgitoare este aşteptată să se degradeze treptat până la 0,3 procente în 2018. În aceste condiţii nefavorabile, conducerea se pare că este din ce în ce mai pesimistă, iar înfiinţarea noii divizii ne spune că BlackBerry doreşte să-şi concentreze eforturile în domeniile profitabile în care mai are ceva de spus şi să se pregătească pentru o eventuală ieşire de pe piaţa smartphone.