Chiar dacă am fost impresionaţi plăcut atât de terminalul BlackBerry Z10 cât şi de noul său sistem de operare BlackBerry OS 10, acestea au avut o serie de deficienţe pe care le-am remarcat în perioada în care le-am testat. Producătorul a fost şi el conştient de probleme şi, la o mai puţin de o lună de la lansarea oficială, acesta oferă prima actualizare software.
Actualizarea are o dimensiune de 150 MB şi poate fi instalată direct de pe telefon. Producătorul afirmă că aceasta repară probleme variate, cele mai importante fiind performanţa camerei foto în lumina scăzută, care era dezamăgitor de slabă, şi autonomia, care a fost un alt subiect de nemulţumiri. În cazul celei din urmă, BlackBerry afirmă că a operat nu mai puţin de 60 de modificări software menite să îmbunătăţească eficienţă energetică a sistemului de operare şi aplicaţiilor.
Pe lângă aceste două importante probleme, versiunea 10.0.10.85 a platformei software BlackBerry OS 10 aduce îmbunătăţiri ale integrării cu Google Calendar, oferă opţiuni mai bune pentru importul datelor din agendă din sursele online, îmbunătăţeşte performanţă redării video în browser şi îmbunătăţeşte utilizarea jurnalului apelurilor şi conversaţiilor din BlackBerry Hub.
BlackBerry Z10 nu a fost lansat încă în România, dar acesta se află în teste la doi dintre operatorii locali de telefonie mobilă iar lansarea este aşteptată undeva în cursul acestei luni.