La începutul acestui an, BlackBerry a prezentat noul şi îndelung aşteptatul său sistem de operare BlackBerry OS 10 şi primele telefoane care-l vor folosi: Z10 şi Q10. Noul început de care ar fi fost stringentă nevoie nu a decurs însă prea bine, compania BlackBerry găsindu-se acum în cea mai dificilă perioadă din istoria sa, iar viitorul stă sub semnul incertitudinii. Compania nu a uitat însă că a promis o gamă mai largă de terminale şi, între timp, a lansat cel mai mare şi mai puternic produs lansat până acum: Z30.
Deşi calcă pe urmele lui Z10, primul terminal integral tactil care a folosit BlackBerry OS 10, noul Z30 nu este însă doar o simplă versiune redimensionată a acestuia. Dacă Z10 a făcut risipă de spaţiu cu extremităţile sale verticale, Z30 foloseşte un design mai compact, care se remarcă prin ramele laterale puţin mai înguste ale ecranului şi spaţiul superior pentru cameră foto, cască şi senzori care are o suprafaţă vizibil mai redusă.
În consecinţă, dimensiunile frontale ale terminalului sunt doar cu 1 mm mai mari pe lăţime şi înălţime decât cele ale modelului Xperia Z şi cu 2, respectiv 4 milimetri, mai mari decât cele ale terminalului Galaxy S 4. Fără să se remarce în mod deosebit prin dimensiuni, Z30 se încadrează în nota aşteptată, doar grosimea acestuia de 9,4 milimetri fiind ceva mai mare decât ne-am fi dorit fără a deveni însă deranjantă datorită formei bune a carcasei.
Dacă Z10 a oferit o carcasă fabricată din aluminiu, Z30 se rezumă la un ceva mai banal policarbonat dur de culoare gri care are un finisaj lucios. Această decizie a fost luată probabil pentru a permite o reducere de greutate, însă BlackBerry Z30 a rămas însă un terminal foarte greu cu cele 170 de grame ale sale.
Partea frontală este simplă, aceasta fiind acoperită integral cu sticlă, singura zonă exceptată fiind capătul inferior al carcasei. Din păcate, BlackBerry nu s-a gândit la protecţia amplei suprafeţe de sticlă, aceasta nefiind protejată de vreo ramă laterală şi întrând în contact direct cu suprafaţa pe care veţi aşeza telefonul cu faţa în jos.
Faţă de Z10, capacul posterior nu mai este fabricat din material plastic, Z30 preluând soluţia folosită în cazul modelului Q10: fibră de sticlă ţesută peste care este laminată o foaie de plastic maleabil translucid. Această soluţie, numită de către producător Glass Weave, este foarte elastică şi oferă totodată o rezistenţă superioară unui capac banal din material plastic. În plus, materialul plastic exterior are o rugozitate fină cu o aderenţă foarte ridicată, priza în mână a telefonului Z30 fiind excelentă.
Capacul detaşabil ascunde sloturile Micro SIM şi Micro SD, bateria fiind însă nedetaşabilă. Pe acest capac se remarcă şi fantele difuzoarelor stereo, amplasate în partea de sus şi de jos, cel din urmă fiind însoţit şi de un microfon pentru modul Speakerphone.
Singurele elemente metalice ale carcasei au rămas cele trei butoane amplasate pe rama laterală stângă, acestea oferind controlul nivelului audio si funcţia Mute/Voice Control. Butonul Power/Lock a fost amplasat nefericit în partea superioară, acesta fiind nu doar greu de accesat dar şi foarte mic şi prea puţin reliefat. Pe partea opusă se găsesc conectorii Micro USB şi Micro HDMI, aceştia, împreună cu jack-ul audio din partea superioară, fiind singurele detalii care se mai fac remarcate.
Chiar dacă nu se remarcă prin materialele de construcţie, cu excepţia capacului posterior, iar parametrii fizici nu sunt nici ei ieşiţi din comun, BlackBerry Z30 este un terminal foarte bine construit, formele rotunjite ale muchiilor laterale făcându-l confortabil iar rigiditatea carcasei fiind ireproşabilă.
Fiind vorba de un terminal scump care ar fi trebuit să rivalizeze cu modelele contemporane high-end Android, ecranul de 5” dezamăgeşte cu rezoluţia sa de numai 1280 x 720 pixeli. Densitatea de 294 ppi este satisfăcătoare, pixelii individuali fiind sesizabil pentru un ochi atent fără a fi însă deranjanţi, dar alegerea BlackBerry este doar parţial mulţumitoare în condiţiile date.
Panoul folosit este unul de tip Super AMOLED, acesta având o matrice de tip S Stripe precum cea folosită de Samsung pentru Galaxy Note II, acesta arătând în mod vădit mai puţine artefacte grafice decât o matrice PenTile RGBG banală. Aşa cum era de aşteptat în cazul unui astfel de panoul, culorile sunt vii dar cam prea saturate, contrastul este excelent iar unghiurile de vizualizare sunt ample. Luminozitatea nu este însă foarte ridicată, iar vizibilitatea în lumina solară este mediocră.
BlackBerry şi-a exprimat reticenţa pentru soluţiile quad-core contemporane, afirmă că acestea oferă o autonomie prea mică. Dacă Z10 şi Q10 au folosit Qualcomm MSM8960 sau Texas Instruments OMAP 4470, Z30 face saltul la un mult mai puternic model MSM8960AB. Atunci când am testat telefonul Xperia SP am fost impresionaţi de MSM8960T şi, aşa cum acesta era o versiune dual-core a cunoscutului APQ8064, mai noul MSM8960AB este o versiune dual-core a puternicului APQ8064T, primul membru lansat al familiei Snapdragon 600.
Singura diferenţă dintre cipurile MSM8960T şi MSM8960AB este nucleul ceva mai rapid Krait 300 folosit de cel din urmă, interfaţa grafică fiind acelaşi model Adreno 320. Testele de performanţă iOS şi Android nu şi-au făcut loc şi în magazinul de aplicaţii BlackBerry World, review-ul Xperia SP oferind însă o imagine suficient de bună a performanţelor pe care ar trebui să le aşteptaţi de la BlackBerry Z30. Ca şi în cazul ecranului, avem însă aceeaşi problemă a preţului: MSM8960AB este un cip bun, dar este destinat mai degrabă unui telefon mid-range cu un preţ pe măsură, nu unui telefon care costă 570€.
BlackBerry Z10 a oferit o autonomie dezamăgitoare atunci când l-am testat, însă noul Z30 se descurcă mult mai bine. Într-un regim mediu de utilizare cu câte 8 ore de conectivitate Wi-Fi şi 3G zilnică, în condiţiile în care am avut activat push pentru Outlook.com, BBM, Facebook şi Twitter, telefonul a oferit o autonomie de aproape o zi şi jumătate. Aceasta este o veste bună pentru utilizatorii care vor putea supravieţui o zi într-un regim mai intens sau ajunge chiar la două zile într-un regim uşor, însă am fi aşteptat ceva mai mult de la o baterie cu o capacitate de 2880 mAh.
Deoarece platforma BlackBerry OS 10 a fost prezentată pe larg odată cu telefonul Z10, nu vom insista asupra aspectelor deja descrise şi ne vom aminti doar noutăţile din versiunea 10.2.
Cea mai utilă noutate este apariţia Priority Hub în cadrul BlackBerry Hub, această facilitate oferind marcarea automată într-un director special a comunicărilor venite de la persoane cu acelaşi nume de familie, cu marcaj de prioritate înaltă sau răspunsurile la mesajele proprii, utilizatorul putând opta şi pentru adăugarea sau ştergerea manuală a unor conversaţii sau contacte. Foarte utilă este şi actualizarea sistemului de notificări, BlackBerry OS 10.2 oferind acum notificări de tip Toast care sunt afişate în partea superioară a ecranului şi oferind în plus şi posibilitatea vizualizării notificărilor direct din Lock Screen.
Opţiunile de partajare a conţinutului media sau a fişierelor s-au îmbogăţit, pe lângă suportul DLNA, sistemul de operare oferind acum şi compatibilitate Wi-Fi Direct, Miracast şi USB On-the-go.
Pe lista îmbunătăţirilor se mai regăsesc posibilitatea de rulare a aplicaţiilor în fundal fără obligaţia păstrării lor ca Active Frames, un meniu pentru monitorizarea consumului de memorie şi timp de procesor a aplicaţiilor, alarme multiple, posibilitatea integrării aplicaţiilor special scrise în BlackBerry Hub, un meniu îmbunătăţit pentru Copy/Paste şi actualizarea mediului Android Player, care permite rularea software-ului Android, cu compatibilitate Jelly Bean.
Sistemul de operare nu este chiar perfect finisat, în cursul utilizării lovindu-mă o dată de o repornire din senin şi de două ori de un telefon care a refuzat să iasă din Stand-by, deşi îmi oferea opţiunile de oprire şi repornire, semn că versiunea 10.2.0.415 mai are nevoie de ceva ajustări.
BlackBerry a fost dintotdeauna un producător care s-a concentrat mult pe partea de telefonie, iar Z30 reuşeşte să puncteze foarte bine la acest capitol. Telefonul are nu mai puţin de patru microfoane, menite să ofere o captura bună cu o atenuare eficientă a zgomotului de fundal atât în timpul utilizării normale cât şi în modul Speakerphone, iar fidelitatea acestora este ridicată. Difuzoarele au un volum foarte ridicat şi oferă o calitate bună a redării, sistemul de semnalizare fiind completat de un LED RGB de mari dimensiuni. Mai puţin impresionant este însă chiar volumul căştii, acesta fiind doar mulţumitor şi putând crea probleme într-un mediu zgomotos.
O caracteristică particulară a terminalului este utilizarea Paratek Antenna, un sistem inteligent de ajustarea a puterii care promite o acoperire mai bună în zonele cu semnal slab. Fără a putea afirma că am sesizat o schimbare sesizabilă a calităţii convorbirilor sau ratelor de transfer, Z30 a oferit un semnal vizibil mai stabil în zonele cunoscute în care am avut fluctuaţii de putere cu alte modele.
Compania BlackBerry doreşte să atragă acum şi utilizatorii obişnuiţi, nu doar clienţii business, iar unul din aspectele îmbunătăţite este captura foto. Z10 a avut o prestaţie modestă, însă noul Z30 se descurcă mult mai bine, combinaţia dintre senzorul BSI de 8 MP şi obiectivul cu diafragmă F/2.2 oferind o captură cu un nivel bun al detaliilor, culori naturale plăcute, contrast bun, nivel de zgomot tolerabil şi o expunere în general corectă, remarcându-se totuşi o uşoară post-procesare neplăcută. Aplicaţia nu oferă un profil pentru captura macro, dar Z30 se descurcă onorabil la o distanţă de circa 8-10 centimetri.
Captura video este şi ea mulţumitoare, imaginile având parametri imagistici similari celor menţionaţi la captura foto iar sunetul înregistrat fiind puternic şi curat. Rezultatul este un fişier H.264 în container MP4 care oferă un flux video 1080p cu un bitrate de 16 Mbps şi o coloană audio stereo în format AAC 48 KHz 192 kbps.
Din păcate, aplicaţia pentru captură foto duce tot o lipsă acută de opţiuni, neexistând schimbări de la versiunea originală a software-ului de pe Z10. Aceasta oferă focalizare continuă şi stabilizare atât pentru captura foto cât şi pentru cea video, captură în rafală şi un HDR neconvingător. Restul opţiunilor permit doar alegerea rezoluţie video (720p şi 1080p) şi oferă un set extrem de redus de tipuri de scenă, orice opţiune avansată care ar permite ajustarea parametrilor de captură fiind absentă. În plus, aplicaţia mai are probleme de stabilitate iar focalizarea automată nu dă întotdeauna rezultatele scontate.
O facilitate interesantă suplimentară este TimeShift, cel de-al treilea mod de captură, care foloseşte memoria internă a camerei pentru a realiza 10 capturi în serie. TimeShift implementează rutine pentru recunoaşterea feţelor, permite selectarea acestora, răsfoirea celor mai bune ipostaze din cele zece cadre capturate şi asamblarea lor finală într-un cadru unic.
După captura foto/video, utilizatorul va putea îmbunătăţi rezultatele cu cele trei aplicaţii de editare. Aplicaţia pentru editare foto oferă un set interesant de opţiuni, precum ajustarea parametrilor imaginii, decuparea sau rotirea şi aplicarea unor filtre sau efecte, în timp ce editorul video permite decuparea, rotirea şi ajustarea luminozităţii, saturaţiei, contrastului şi volumului audio. Pentru editări video suplimentare, BlackBerry OS 10 oferă aplicaţia Story Maker, care permite aplicarea unor efecte procesate în timp real, inserarea de generice şi completarea cu o coloană sonoră.
Player-ul audio este un produs simplu, acesta oferind doar sortarea după artist, album sau gen, liste de redare manuale sau automate, integrare DLNA, shuffle şi controalele clasice ale redării. Un detaliu interesant este micul widget flotant care apare suprapus peste orice ecran al sistemului de operare, inclusiv în Lock Screen, atunci când ajustăm volumul în timp ce ascultăm muzică. Suportul pentru codecuri este bun, lista formatelor compatibile incluzând MP3, AAC, WMA, OGG şi FLAC, însă calitatea redării este doar satisfăcătoare. Z30 oferă un volum ridicat cu bass percutant şi medii puternice, însă înaltele sunt cam şterse iar fidelitatea este modestă, ceea ce-i va îndepărta pe cei pretenţioşi.
Aplicaţia video este la fel de banală, aceasta oferind doar o galerie comună pentru toate filmele, cu opţiunea departajării celor înregistrate cu telefonul, Pan and Scan, Closed Captions, afişarea subtitrărilor în format Time Based, reluarea redării şi DLNA. Redarea video este bună, platforma hardware având suficientă putere pentru decodarea materialelor MPEG-4/AVC la rezoluţie 1080p, iar suportul pentru codecuri este suficient de bun, pe listă regăsindu-se containerul MKV şi formatele video H.264, XviD, DivX, VC-1 şi VP8. Din păcate, pe lângă lipsa de la bun început a formatului DTS, BlackBerry OS a pierdut şi suportul AC3 începând cu versiunea 10.1, aspect care, combinat cu lipsa subtitrărilor în formate populare precum SRT, vă va obliga cam des la recomprimarea sau conversia fişierelor.
Modulul GPS are un timp de iniţializare neaşteptat de mare, acesta având nevoie uneori şi de 20 secunde pentru afişarea unei localizări precise. După această etapă însă, GPS-ul a oferit un semnal excelent cu o poziţionare precisă şi o rată de actualizare rapidă, fiind un partener bun pentru navigaţia auto. Hărţile BlackBerry sunt şi ele mult mai detaliate decât cele descoperite în februarie, acestea nerivalizând cu Google Maps la nivelul detaliilor sau numărului de puncte de interes, dar fiind actualizate cât de cât la zi. Aplicaţia Maps oferă şi navigaţie cu asistare vocală, însă limba română nu este prezentă.
Concluzii
Pentru utilizatorii BlackBerry care şi-au dorit un telefon cu ecran mare, Z30 este un produs ideal deoarece combină un ecran de 5” şi o platformă hardware bună cu o construcţie solidă, cameră foto de bună calitate, redare media mulţumitoare şi o actualizare binevenită a unui sistem de operare interesant şi fluid de la care şi Android sau iOS ar putea fura câteva idei bune. Problema cea mai mare a lui Z30 este preţul ridicat de 570€ care este cerut pe o configuraţie mid-range, în condiţiile în care BlackBerry are nevoie ca de aer de utilizatorii obişnuiţi cărora lumea Android le oferă mult mai multe la aceiaşi bani.
Carcasă solidă şi ergonomică
Platformă hardware bună
Cameră foto
Redare media
Autonomie
Greutate
Preţ
BlackBerry World este încă sărac
Baterie nedetaşabilă