Promovat drept cel mai sigur smarthone din lume, capabil să oprească orice încercare de interceptare a agenţiilor guvernamentale sau grupări criminale , celebrul Blackphone a fost demonstrat la fel de nesigur ca un banal telefon cu Android.
Scos la lumină de Mark Dowd, consultant principal al companiei australiene Azimuth Security, un bug software prezent în aplicaţia de mesagerie Silent Text permitea interceptarea conversaţiilor criptate, sustragerea listei de contacte şi controlul de la distanţă a funcţiilor vitale ale dispozitivului. Pentru infiltrare, atacatorii aveau nevoie doar de ID-ul Silent Circle sau numărul de telefon, securitatea dispozitivului fiind apoi compromisă prin trimiterea unui pachet proiectat pentru a suprascrie o adresă din memoria aplicaţiei, deschizând calea pentru lansarea de nou cod maliţios.
Chiar dacă vulnerabilitatea a fost între timp remediată, experienţa avută este o lecţie importantă privind limitările sistemelor de calcul, arătând cât de uşor pot fi ocolite sistemele de comunicaţii criptate exploatând neajunsurile dispozitivelor folosite pentru conectare.