Silent Circle, o companie condusă de fondatorul PGP Phil Zimmermann şi Geeksphone, un mic startup cunoscut pentru seria de telefoane cu acelaşi nume pe care rulează sistemul Firefox OS, vor lansa un smarpthone imposibil de interceptat, adresat celor dornici să-şi păstreze comunicaţiile departe de ochi şi urechi indiscrete.
Blachphone va rula o versiune optimizată de Android numită PrivatOS, care permite primirea şi iniţierea de apeluri audio, sesiuni video chat, mesaje text şi transferuri de fişiere prin conexiune VPN securizată menită să anonimizeze activitatea utilizatorului. Suplimentar, platforma oferă şi facilităţi pentru criptarea şi protejarea datelor stocate în memoria dispozitivului, ce ar trebui să prevină accesarea lor de către persoane străine în cazul pierderii sau furtul telefonului mobil.
Realizat folosind expertiza unei companii specializată în sisteme de criptare a comunicaţiilor, Blackphone va oferi utilizatorilor „tot ce au nevoie pentru a asigura intimitatea şi controlul deplin asupra comunicaţiilor pe care le fac, fără a renunţa la funcţiile avansate asociate de obicei unui smartphone high-end”.
Noul Blackphone şi soluţiile de securitate integrate cu sistemul PrivatOS pregătit de Phil Zimmermann vor putea fi testate cu ocazia expoziţiei Mobile World Congress 2014, desfăşurată începând cu 24 februarie la Barcelona.