Blackview BV9100 al putea fi cel mai rezonabil smartphone cu acumulator de peste 10000 mAh de pe piață

23.04.2020
Blackview BV9100 al putea fi cel mai rezonabil smartphone cu acumulator de peste 10000 mAh de pe piață

Nu chiar atât de extrem precum modelul Power Max P18K Pop, noul Blackview BV9100 ia forma unui rugged-phone perfect utilizabil, înzestrat cu un acumulator de 13000 mAh.

Cu de patru ori capacitatea bateriei disponibilă pe telefoanele din seria iPhone 11, BV9100 cu siguranță este un performer veritabil pe partea de autonomie. Iar dacă folosirea pentru cât mai mult timp în absența adaptorului AC nu este prioritară, smartphone-ul poate funcționa ca un Powerbank veritabil, încărcând alte gadgeturi cum ar fi căștile wireless, sau lanterna pentru camping.

Blackview BV9100 vine într-o carcasă de tip rugged, bine protejată de praf, lovire accidentală și umezeală, producătorul reușind astfel să justifice într-un mod plauzibil grosimea de aproape 2 cm.

Orientat în primul rând către anduranță și utilizarea în condiții potrivnice dispozitivelor smartphone obișnuite, noul telefon Blackview oferă doar strictul necesar în termeni de performanță brută, configurația bazată pe chipsetul MediaTek Helio P35 ajutat cu 4GB fiind una de nivel entry-level.

În prețul de 199 dolari mai intră și camere foto de 16MP (față și spate), 64GB stocare internă și o versiune de Android 9.0 fără prea multe modificări. Lista este completată cu un ecran FHD+ de 6.3 inch bazat pe tehnologie iPS, slot microSD, radio FM, NFC, senzor de amprentă, ieșire pentru căști, dual-SIM, Wi-FI AC dual-band.

Piesa de rezistență, acumulatorul de 13000 mAh ar trebui să permită cel puțin o săptămână de utilizare normală, iar atunci când trebuie reîncărcat, adaptorul AC cu putere de 30W (5V/6A) promite un timp de așteptare mai mic de trei ore pentru o încărcare completă.

Având în vedere caracteristicile acumulatorului, greutatea de 408 grame a lui Blackview BV9100 este perfect justificată.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News