Huawei Mate 40 Pro ar putea fi unul dintre cele mai performante smartphone-uri care va fi lansat în 2020, dar totodată și unul dintre cele mai rare. Întrucât compania chineză nu mai poate să producă chipset-uri Kirin 9000, compania are la dispoziție stocuri finite de componente pentru asamblarea noului său flagship. Chiar dacă acest lucru ar putea însemna amânări pentru alte companii, se pare că Huawei merge înainte și lansează oficial seria Huawei Mate 40, sugerând că va oferi cel puțin două modele în cadrul prezentării.
Evenimentul de lansare Huawei se numește „Leap Further Ahead” și numește direct „Seria Mate 40”, ca să nu existe niciun dubiu. Acesta va fi organizat pe data de 22 octombrie, începând cu ora 15:00 a României, și ar putea fi un moment „istoric” pentru companie. Nu doar că acesta ar putea fi cel mai bun telefon pe care Huawei îl lansează, ci ar putea fi și ultimul model high-end al său pentru viitorul apropiat și mediu.
Fiind în imposibilitate de a produce chipset-uri mobile proprii, dar și blocată în achiziția de la parteneri care folosesc tehnologii americane în producție, Huawei ar putea renunța complet la smartphone-urile sale de top. Deja compania a anunțat că sistemul său de operare Harmony OS va veni și pe telefoane începând cu anul viitor, iar primele modele ar putea fi unele din gama inferioară. Acesta ar putea fi un nou început pentru seria sa de telefoane.
Unprecedented Power is coming.
Don’t miss the announcement on 22.10.20 #LeapFurtherAhead #HUAWEIMate40 pic.twitter.com/Be5u0AY4fj— Huawei Mobile (@HuaweiMobile) October 10, 2020
Pe lângă lipsa stocurilor de componente, Huawei va mai avea un dezavantaj pe piața din vest în cadrul seriei Mate 40, unde telefoanele sunt livrate fără servicii Google. Din acest motiv, lansarea Mate 40 în afara Chinei ar putea fi limitată, compania preferând să vândă telefoanele local, unde lipsa serviciilor Google nu este un dezavantaj.