Update: La doar o zi de la apariția zvonurilor legate de eventuala dată la care va avea loc evenimentul de lansare pentru iPhone 16, Apple a replicat, anunțând în mod oficial acest event. Astfel, evenimentul va fi organizat sub mottoul „It’s Glowtime” și va avea loc în sala Steve Jobs din Apple Park, pe 9 septembrie 2024, cu începere de la 20:00 (ora României). Așadar, data oficială de prezentare și lansare a noilor telefoane din gama iPhone 16 va fi cu o zi mai devreme decât preziceau zvonurile inițiale.
Apple ne-a obișnuit ca în fiecare an, în cursul lunii septembrie, să susțină un eveniment de prezentare și lansare pentru noile telefoane din gama iPhone, iar 2024 nu va face excepție de la această regulă. Anul acesta, se pare că Tim Cook & co. țintesc 10 septembrie drept dată pentru acest event, în cadrul căruia, pe lângă noua gamă de smartphone-uri iPhone 16, ar urma să fie lansate și noi modele de ceasuri inteligente Apple Watch și căști AirPods. Informația vine de la nimeni altul decât Mark Gurman, de la Bloomberg, unul dintre cei mai cunoscuți și credibili insideri atunci când vine vorba de produsele Apple.
Dacă evenimentul de lansare pentru iPhone 16 și celelalte accesorii menționate mai devreme se va desfășura într-adevăr pe 10 septembrie, atunci, cel mai probabil, toate dispozitivele noi prezentate urmează să fie disponibile la vânzare începând cu 20 septembrie 2024. Evident, aceste supoziții vin tot din partea unor informatori terți, Apple neanunțând încă nimic oficial în acest sens. Mai mult, compania a refuzat să comenteze despre aceste zvonuri.
Conform tuturor informațiilor scăpate până acum pe Internet, întreaga familie de telefoane iPhone 16 urmează să beneficieze de pe urma unui nou buton plasat pe una dintre muchiile laterale, numit „Capture Button”, dar și de noile procesoare A18 produse de Apple special pentru aceste dispozitive. De pe iPhone 16 nu vor lipsi nici îmbunătățirile legate de camere și nici ecranele mai generoase. Bineînțeles, noile rutine de inteligență artificială Apple Intelligence vor rula nativ pe smartphone-urile iPhone 16.
În privința celorlalte dispozitive așteptate la acest eveniment, Apple Watch Series 10 (sau poate Apple Watch X, după modelul iPhone X) va fi și mai subțire, cu un ecran de dimensiuni mai mari, iar seria de bază a căștilor AirPods va sosi în două modele, unul dintre acestea urmând să ofere suport pentru ANC (active noise cancelling), o premieră pentru căștile AirPods non-Pro.
Sursa: GSM Arena