Cât costă de fapt noul model iPhone ”de buget”

04.07.2013
Cât costă de fapt noul model iPhone ”de buget”

Deşi obligaţi să reacţioneze în faţa presiunii exercitate de piaţa smartphone tot mai saturată cu terminale Android ieftine, oficialii Apple par determinaţi să nu renunţe aşa uşor la statutul de brand premium şi beneficiile aduse de o politică de preţuri exclusiviste.

Apple ar putea lansa un model iPhone Mini nu chiar atât de ieftin pe cât am fi sperat

Chiar dacă reprezentanţii companiei au infirmat într-o primă instanţă zvonurile privind lansarea unui model iPhone cu preţ mai accesibil decât cel cerut pentru modelul de top, devine clar pentru toată lumea că Apple va ceda în cele din urmă presiunilor pieţei, urmând exemplul dat deja de Samsung, Sony şi HTC. Adevărata întrebare este dacă Apple va încadra telefoanele din noua gamă iPhone la nivelul unor produse entry-level accesibile aproape oricui, sa va ţinti în schimb către segmentul mid-range, cu un preţ de achiziţie ce ar putea depăşi pragul de 350 dolari.

Potrivit unui zvon circulat în reţeaua Twitter de o persoană cu reputaţie în domeniu, Apple preferă mai degrabă varianta unui iPhone pentru piaţa mid-range, disponibil contra sumei de 349 dolari în varianta de bază cu 16GB memorie internă, respectiv 449 dolari pentru cea cu 32GB memorie şi 549 dolari pentru varianta cu 64GB.

Dacă se adevereşte, zvonul ar confirma pe de o parte anunţul în care reprezentanţii Apple negau posibilitatea lansării unui model iPhone de buget, confirmând totodată aşteptările analiştilor privind lansarea unui model iPhone ceva mai mic şi mai accesibil decât modelul actual.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult