În cazul în care vă întrebaţi câţi bani face Apple din vânzarea fiecărui iPhone, a venit momentul să aflăm cât costă componentele din fiecare. Compania IHS a analizat fiecare dintre cele două modele noi, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus şi a venit cu rezultatele finale, adunând preţurile.
Pentru un iPhone 6, în varianta sa de bază cu 16 GB de spaţiu de stocare intern, Apple cheltuie aproximativ 200 de dolari pe componente şi asamblare, în timp ce varianta de 128 de GB costă aproximativ 247 de dolari. Cum era de aşteptat, un iPhone 6 Plus costă mai mult, dar diferenţa este neaşteptat de mică. Varianta cea mai ieftină a phabletului Apple, cu 16 GB de stocare costă 216 dolari, în timp ce varianta cea mai scumpă costă 263.
Aceste cifre aduc profiturile Apple din vânzarea acestor dispozitive la 69% din preţul pe care îl plăteşte clientul, în timp ce varianta cea mai scumpă este chiar mai profitabilă, procentul ridicându-se la 70%. Cea mai scumpă componentă dintre toate este display-ul, care costă 45 de dolari pentru iPhone 6 şi 52.5 dolari pentru iPhone 6 Plus. Acest cost acoperă şi sticla Gorilla Glass 3 care protejează ecranul propriu-zis. Noul procesor Apple A8 şi co-procesorul M8 costă împreună aproximativ 20 de dolari, iar cipul NFC costă 22 de dolari.
Evident aceste cifre sunt calculate doar din punct de vedere al procesului de asamblare. Acesta nu ia în considerare costul pentru dezvoltare (R&D), costurile de marketing şi costurile de transport. Chiar şi cu toate aceste costuri care nu pot fi calculate prea uşor, Apple face un profit de invidiat pe noile sale dispozitive mobile.