Informaţiile despre acest smartphone nu sunt oficiale, însă imaginile de mai jos par să fi fost preluate dintr-o mapă de presă. Odată cu lansarea lui Galaxy Note III în această toamnă, Samsung ar putea să ne facă o surpriză şi să ne ofere şi modelul Galaxy Memo. Nu sunt fan al smartphone-urile care se apropie foarte mult de dimensiunile unei tablete, însă acest telefon ar putea fi o opţiune intermediară pentru cei ce vor să folosească neapărat un stilus. Mai jos găsiţi specificaţiile preliminare ale lui Samsung Galaxy Memo.
Rezoluţia imaginii este o problemă, deoarece nu se potriveşte cu raportul laturilor telefonului. Primul Galaxy Note a avut un raport de 16:10, iar telefonul de faţă ar trebui să aibă o rezoluţie de 1200×1920. Alţi comentatori au observat faptul că imaginea de pe ecranul lui Galaxy Memo ne prezintă o interfaţă în două limbi, engleză şi coreeană. Este posibil ca cele două poze să fie rezultatul unui sesiuni de Photoshop a unui fan Galaxy Note.
Carcasa acestui presupus telefon Samsung pare să fie copiată aproape perfect după topul de gamă Galaxy S4. Din punct de vedere al dotărilor, este greu de crezut că producătorul nu va folosi un ecran AMOLED pentru un dispozitiv pe care oamenii pot să deseneze cu ajutorul unui stilus. Până când nu vor mai apărea alte detalii despre Galaxy Memo, rămânem foarte circumspecţi în legătură cu informaţiile de mai sus.