Cel mai bun browser Web pentru telefonul tău

Cel mai bun browser Web pentru telefonul tău
Opera X2

Opera Mobile

Browser-ul Opera Mobile este cel care dă trendul la ora actuală. Comparativ cu Internet Explorer, este mult mai generos în ceea ce priveşte facilităţile oferite.

Prima funcţie pe care vreau să o evidenţiez este suportul pentru tab-uri. Ca şi browserele, pentru desktop, Opera Mini poate ţine deschise mai multe site-uri în paralel, prin intermediul tab-urilor. Apoi, alături de bookmarks şi history există posibilitatea salvării paginilor Web pe telefon, pentru vizualizarea ulterioară fără conectare la Internet. Există şi o secţiune specială unde pot fi văzute toate fişierele descărcate de pe Internet.

Alături de cele trei moduri de vizualizare a paginilor (fit to screen, full screen şi landscape), Opera Mini dispune şi de Zoom care permite mărirea sau micşorarea după bunul plac a paginii. Nu lipseşte nici funcţia de căutare a textului în cadrul unei pagini.

Opera Mobile

Utilizatorul poate stabili dimensiunea cache-ului şi salva datele folosite pentru logarea pe anumite site-uri cu ajutorul managerului de parole. Toate aceste informaţii pot fi ulterior şterse cu ajutorul funcţiei delete private data.

Programul oferă controlul asupra elementelor paginilor Web ce vor fi încărcate. Se poate opta pentru încărcarea sau nu a imaginilor, a scripturilor Java, a plugin-urilor sau pentru deschiderea ori blocarea ferestrelor de tip pop-up.

Lista funcţiilor lui Opera Mobile continuă cu posibilitatea subscrierii la fluxuri RSS, completarea automată a prefixelor şi sufixelor (de exemplu www ca prefix şi com ca sufix) şi utilizarea aplicaţiei pe bază de shortcut-uri (cele mai importante funcţii pot fi apelate prin intermediul tastelor numerice).

Toate aceste facilităţi, dar şi viteza de încărcare a paginilor mai mare decât în Internet Explorer, fac din Opera Mobile cel mai bun browser pentru telefoane mobile inteligente şi PDA-uri. Din păcate pentru cei cu telefoane mobile aşa-zis normale, acest browser nu poate fi instalat decât pe smartphone şi PDA-uri cu sisteme de operare precum Windows Mobile, Symbian (S60, UIQ3) sau Linux. Pentru telefoanele mobile normale însă, există Opera Mini.

Opera Mini

Opera Mini este preferatul meu. Este mic, gratuit, rapid şi merge pe toate tipurile de telefoane (care suporta Java). Marele avantaj pe care acest browser îl oferă este economia de trafic. Când accesezi un link cu Opera Mini, acesta este trimis către un server al celor de la Opera care se ocupă cu optimizarea site-ului pentru ecranul telefonului şi abia apoi este încărcat. Astfel, cantitatea de informaţie transferată este mai mică.

În rest, la capitolul facilităţi Opera Mini nu excelează dar include o serie de idei interesante. Browser-ul oferă o viziune de ansamblu a site-ului (pe tot ecranul) şi permite afişarea unei anumite zone din pagină cu ajutorul unui chenar de proporţiile ecranului. Accesarea link-urilor se face cu ajutorul unui cursor virtual.

Opera Mini

O funcţie mai puţin cunoscută, disponibilă pentru toate versiunile de Opera (inclusiv cea de desktop), este Opera Link. Prin intermediul acesteia, utilizatorii înregistraţi îşi pot sincroniza lista de site-uri favorite între toate instanţele de Opera folosite pe calculator şi pe telefon. Dintre opţiunile aplicaţiei se mai remarcă posibilitatea alegerii calităţii imaginilor încărcate şi dimensiunea textului.

Aşadar ierarhia este clară. Opera Mobile este la ora actuală cel mai bun browser pentru telefoane mobile, depăşind la toate capitolele Internet Explorer. Opera Mini, pe altă parte, este o alternativă care merită luată în calcul datorită traficului redus pe care îl face.

Lista browserelor Web pentru telefoane mobile mai include (sau va include pe viitor) şi alte nume: Safari de pe iPhone, Firefox Mobile care se anunţă un rival periculos pentru Opera Mobile şi un nume mai puţin cunoscut, Skyfire (un browser care este încă un lucru dar care se laudă să poate renda toate tipurile de elemente Web inclusiv Flash).

Urmărește Go4IT.ro pe Google News