LG, spre deosebire de Nokia, Sony, Ericsson şi Motorola, a pătruns relativ târziu pe piaţa europeană de telefoane mobile. Primele dispozitive au fost lansate în Europa undeva în anul 2002, fără prea mare tam-tam şi fără să aducă cine ştie ce inovaţii. Ani de zile oamenii au pus LG undeva în jumătatea inferioară a clasamentului producătorilor de telefoane mobile, puţine modele reuşind să le stârnească un oarecare interes.
Revoluţia a venit însă în 2006, când compania sud-coreeană a lansat terminalul LG Chocolate. Din acel moment şi până în prezent, LG a ieşit la rampă în numeroase rânduri, cu terminale care au avut parte de vânzări demne de toată aprecierea. Astfel, cei care acum şapte ani erau priviţi cu un ochi critic şi cu o suspiciune persistentă, au ajuns astăzi să fie în topul preferinţelor consumatorilor. În România ocupă locul patru, iar în Europa se poziţionează chiar pe podium, pe locul al treilea. Să vedem acum care sunt telefoanele datorită cărora LG a făcut istorie.
Anul 2006 – Seria LG Chocolate
LG KG800 Chocolate – telefonul care a vrăjit consumatorii şi care totodată a contribuit la primii paşi ai companiei sud-coreene către topul producătorilor. Fetele au fost de fapt cele care au virat primele banii în contul LG, în schimbul atractivului gadget cu sistem de culisare (slide) şi touchpad. Personal, am văzut şi destui băieţi mândri posesori ai acestui telefon care ne punea la dispoziţie spectaculoasa navigare tactilă, o cameră foto de 1.3 MP şi Bluetooth.
Specificaţiile, dacă este să le comparăm cu cele ale telefoanelor concurente din acea perioadă, nu păreau să reprezinte o ameninţare serioasă, însă designul a impresionat peste aşteptări şi aşa a început să se scrie o frumoasă istorie.
În perioada următoare, gama Chocolate (formată iniţial dintr-un singur membru – KG800) s-a mai îmbogăţit cu două modele, KE800 şi KU800, care ofereau dotări suplimentare precum slot pentru carduri, conectivitate 3G sau radio FM. La nivel global, LG Chocolate s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare.
Anul 2007 – Seria LG Shine
După surpriza numită Chocolate, LG a schimbat contrastul cu telefoanele Shine (KE770, KE970, KU970) care au prins foarte bine la public, atât pe piaţa din România cât şi la nivel global. Până în prezent, aceste dispozitive s-au vândut în peste 13 milioane de exemplare în întreaga lume.
Deşi dotările nu erau de ultimă oră, telefoanele din gama Shine erau bine echilibrate ca raport preţ/facilităţi oferite. Şi, la fel ca LG Chocolate, aveau o înfăţişare irezistibilă. Ecranul cu efect de oglindă este încă la mare căutare printre reprezentantele sexului frumos, în timp ce carcasa metalică, solidă, atrage ambele sexe.
Să ne amintim un pic ce puteam (şi încă putem, deoarece telefonul încă se mai comercializează) face cu un astfel de terminal: poze de calitate la rezoluţie de 2 MP (camera dispune de lentile Schneider-Kreuznach şi autofocus), audiţie de MP3-uri, redare video şi eventual apeluri video, dacă ne referim la modelul KU970.
Anul 2007 – LG Prada
Tot în anul 2007 a apărut LG Prada, telefon despre care producătorii spun că a fost primul cu ecran complet tactil introdus pe piaţă, chiar înaintea celebrului iPhone, deşi ambele au fost anunţate în aceeaşi perioadă (ianuarie 2007).
Dacă este să comentăm afirmaţia marcată cu bold, aş spune că sud-coreenii exagerează. Până la urmă, este un telefon cu touchscreen, dar în niciun caz primul. Cum rămâne cu HTC-urile de prin 2006? Pardon, acelea erau dispozitive smartphone. În fine, să dăm Cezarului o parte din ce-i al Cezarului şi să spunem că LG Prada a fost primul non-smartphone cu ecran tactil avansat introdus pe piaţă.
Aşa cum ne aşteptam, LG nu a dezamăgit absolut deloc în ceea ce priveşte designul, optând pentru un stil minimalist, practic şi elegant. Cât despre latura funcţională a terminalului, puteţi citi pe larg despre ea în articolul dedicat. Noi reamintim câteva specificaţii: touchscreen de 3 inch capacitiv, interfaţă Flash, cameră de 2 MP, Bluetooth, slot microSD, radio FM. Cert este că LG Prada s-a vândut bine, raportat la segmentul de top pe care se încadra (peste 1 milion de exemplare), fapt ce i-a determinat pe asiatici să continue seria cu LG Prada II – dispozitiv apărut anul acesta.
Anul 2007/2008 – LG Viewty
LG KE990 Viewty este un monstru multimedia care l-a avut drept mentor chiar pe Prada. Anumite abilităţi au fost preluate de la acesta, însă Viewty s-a dovedit a fi mult mai talentat: cameră de 5 MP cu stabilizator de imagine şi înregistrare video la 120 de cadre pe secundă. Fratele său, LG KU990 Viewty, aducea în plus conexiunea HSDPA. Nu ar fi stricat deloc prezenţa modulului Wi-Fi, dar n-a fost să fie. De obicei, smartphone-urile ne puneau la dispoziţie conectivitatea Wi-Fi, însă am întâlnit şi excepţii (ex: Sony Ericsson C905). Modelele din seria Viewty s-au vândut în peste 6,5 milioane de exemplare şi cifrele vor continua să crească, prin succesorul Viewty Smart, disponibil din mai 2009 în Europa. La noi mai întârzie un pic.
Anul 2008 – LG Secret
Nu ştim cât de bine s-a vândut LG Secret (KF750), dar avem motive să credem că a ajuns pe mâinile a mulţi indivizi dornici de un instrument de comunicare excelent, dar şi capabil să ofere o experienţă multimedia grozavă. Şi mai credem că videoclipul de promovare a avut un rol important în decizia acestora.
Anul 2008 – LG Renoir
Dacă LG Secret nu te-a convins, Renoir cu siguranţă te-a făcut să întorci măcar o dată capul după el: construcţie foarte bună, touchscreen generos de 3 inch, cameră de 8 MP cu o gramadă de chiţibuşuri (filmare slow-motion, focus manual, Beauty Shot etc.), HSDPA, Wi-Fi, sunet Dolby şi toate cele, mai puţin un sistem de operare avansat.
Prezentere LG Renoir – go4it.ro de pe tare.ro
Pentru mine a reprezentat unul dintre cele mai plăcute dispozitive mobile pe care le-am întâlnit (fiind un fan declarat al telefoanelor multimedia) şi singurul motiv pentru care nu îl port în buzunar este acela că sunt posesorul versiunii mai ieftine şi mai puţin dotate despre care voi vorbi în cele ce urmează.
Anul 2008 – LG Cookie
Cred că LG Cookie nu mai are nevoie de nicio prezentare. Sunt convins că l-aţi văzut în toate staţiile de metrou, pe televizoarele LCD montate pe stâlpi sau atârnate de tavan.
După cum spuneam, LG Cookie este un Renoir simplificat la funcţii (linia de design se păstrează), cu scopul declarat LG de a oferi consumatorilor un telefon cu touchscreen extrem de accesibil. Am rămas surprins să întâlnesc şi persoane mai în vârstă care ştiau de acest gadget. Ca urmare, succesul de care se bucură se traduce în cifre impresionante: peste 2 milioane de exemplare vândute în primele cinci luni de la apariţia pe piaţă. În România, Cookie a fost cel mai bine vândut telefon cu ecran tactil din luna mai a acestui an, fapt datorat în mare măsură includerii dispozitivului în oferta Orange Thank You.
Pe viitor, LG ne rezervă multe surprize, iar una dintre ele a fost deja dezvăluită şi este aşteptată din clipă în clipă: LG Arena.
Citeşte şi:
Cele mai faimoase telefoane Nokia
Cele mai faimoase telefoane Sony Ericsson
Cele mai faimoase telefoane Motorola