Cele mai faimoase telefoane Sony Ericsson

Sony Ericsson, chiar dacă acum nu se mai află pe podiumul producătorilor de telefoane mobile, sunt cunoscuţi în întreaga lume şi au o tradiţie de necontestat. Până la colaborarea dintre niponi şi suedezi, au existat ani buni în care cele două companii au lansat independent telefoane, şi încă unele al căror nume răsună glorios şi astăzi.

Poate că am doar parţial dreptate, căci dispozitivele Sony nu au avut un impact foarte puternic pe piaţă. Ne aducem totuşi aminte de Sony CMD J7, J70, Z1 sau Z5, modele ce îmi stârneau un oarecare sentiment de resemnare când le vedeam în mâinile unor indivizi cu o situaţie materială foarte bună. Resemnare spun pentru că la acea vreme nu îmi imaginam cum vor evolua lucrurile şi mă gândeam că abia peste mulţi ani o să îmi pot cumpăra aşa ceva.

În schimb, Ericsson a avut şi are în continuare un cuvânt greu de spus în lumea comunicaţiilor mobile. Nu voi intra prea mult în amănunte, doresc doar să vă împrospătez memoria şi să vă spun că, în anul 2000, suedezii au fost cei care au lansat primul telefon dotat cu tehnologie Bluetooth (Ericsson T36) şi, de asemenea, în 2001, au fost primii care au lansat un telefon cu ecran color – Ericsson T68, sursa de inspiraţie pentru celebrul T68i, întâiul rod al colaborării dintre Sony şi Ericsson.

Anul 2002 – Sony Ericsson T68i

Nu mai ţin minte exact ce telefon aveam pe atunci, dar ţin minte că eram abonat la revista “Connect” şi că acolo am văzut pentru prima dată minunata jucărioară. De parcă nu ar fi fost de ajuns, era pomenită într-un interviu cu mai mulţi oameni de afaceri din România. Pentru o parte dintre ei reprezenta deja companionul de nădejde, în timp ce alţii îl bifau încântaţi pe lista cu viitoarele achiziţii.

Sony Ericsson T68i a fost un produs încântător din toate punctele de vedere şi recunosc că, dacă aş mai găsi în ziua de azi un astfel de model (funcţional), l-aş cumpăra fără ezitare. Nu prea ştiam pe atunci cu ce se mănâncă tehnologia Bluetooth, dar ştiam că T68i are ecran color şi că poate să facă poze dacă îi conectezi camera foto dedicată.

Nu în ultimul rând, aspectul său estetic stârnea adevărate pasiuni în rândul iubitorilor de telefoane. Să recunoaştem că şi comparat cu gadgeturile actuale arată foarte bine, chiar mai bine decât multe “prostioare” desenate la repezeală din dorinţa companiilor de a avea o ofertă cât mai variată. Nu este doar părerea mea, foarte mulţi spun că T68i este unul dintre cele mai frumoase telefoane realizate vreodată. Parcă ar fi protejat de o aură împotriva trecerii timpului: după aproape opt ani, degajă în continuare un “aer” modern.

Anul 2003 – Sony Ericsson T610

T610, nu putem spune că a fost un telefon de top precum Nokia 6230 la acea vreme. A prins însă la public cel puţin la fel de bine, deoarece a avut avantajul unui cost destul de scăzut. Perfect echilibrat, precum un vin ales, SE T610 a ajuns să fie apreciat şi de către GSM Association, organizaţie care l-a desemnat drept “Best Mobile Handset” la începutul anului 2004.

Printre specificaţiile majore ale terminalului se regăseau Bluetooth-ul, camera foto (CIF), ecranul STN cu 65.000 de culori, MMS-ul şi suportul pentru e-mail.

Anul 2003 – Sony Ericsson P900/P910

Seria P de la Sony Ericsson a reprezentat răspunsul la seria Communicator lansată de Nokia. Compania japoneză-suedeză a ales o cale normală, nu una extremă precum finlandezii. Dacă Nokia a văzut în Communicator un produs care să înglobeze toate tehnologiile posibile la acea oră, SE a decis să renunţe la anumite facilităţi şi să realizeze un telefon mai compact şi la un preţ mai mic.

Primul telefon SE cu adevărat business a fost P800 (apărut în 2002), dispozitiv ce nu s-a bucurat de un prea mare succes din pricina multor lipsuri şi chiar a unor probleme software. Sony Ericsson a optat pentru platforma Symbian UIQ, diferită de Symbian S80 şi S60 a celor de la Nokia. UIQ oferea o interfaţă grafică mai prietenoasă, din nefericire platforma s-a dovedit a avea o viaţă grea, deşi SE a mizat mult pe această carte şi în câteva rânduri chiar a reuşit să culeagă şi roadele victoriei.

Un prim astfel de moment l-a reprezentat apariţia modelului Sony Ericsson P900, urmat la aproape un an de Sony Ericsson P910. Aceste două telefoane au fost deosebit de apreciate tocmai pentru că aduceau oamenilor facilităţi avansate prezentate într-un meniu uşor de înţeles, totul pe o platformă stabilă. Tastatura QWERTY a contribuit şi ea la succesul celor două dispozitive, chiar dacă era mai incomodă decât cea propusă de Nokia pe Comunicatoare.

Anul 2005 – Sony Ericsson K750 şi W800

2005 a însemnat pentru Sony Ericsson apogeul pe piaţa telefoanelor mobile. K750, urmaşul unui alt telefon popular (Sony Ericsson K700) a ajuns unul dintre cele mai bine vândute dispozitive ale companiei (dacă nu cumva chiar cel mai vândut) şi a cucerit o întreagă lume cu pozele de o calitate nemaivăzută, sunetul foarte bun şi autonomia excelentă.

Telefonul Sony Ericsson K750, orientat către segmentul multimedia, nu a avut practic concurenţă. Chiar dacă Nokia, Samsung sau Motorola aveau dispozitive cu specificaţii asemănătoare (unele chiar se lăudau cu platforme avansate gen Symbian S60 – N Series de la Nokia), acestea nu se ridicau la nivelul calitativ oferit de K750.

Cei mai împătimiţi utilizatori şi-au folosit cunoştinţele de programare şi au lansat apoi o mulţime de aplicaţii de “modding” pentru K750. Aplicaţiile aveau scopul de a îmbunătăţi şi mai mult calitatea fotografiilor şi adăugau o mulţime de opţiuni pentru captură.

Tot în 2005, Sony Ericsson a lansat un produs care s-a dorit a fi complementar K750-ului şi anume primul telefon Walkman: W800. Cu un design şi funcţii similare, W800 ţintea către melomani, în principiu prin brand-ul Walkman de care beneficia. În practică, nu diferea la calitatea audio decât prin prisma headset-ului inclus în pachet şi a soft-ului Walkman Player ce oferea câteva opţiuni suplimentare. Tot din seria W, merită menţionat şi modelul W810 care s-a bucurat de asemenea de priză la public şi stârneşte interesul chiar şi în zilele noastre.

Anul 2006 – Sony Ericsson K800

2006 a reprezentat o altă premieră pentru Sony Ericsson – apariţia terminalului K800 cu emblema Cyber-shot, preluată de la camerele foto Sony. Urmaşul lui K750 a adus un plus la rezoluţia foto (3.15 MP faţă de 2 MP), bliţ Xenon, un ecran mai generos atât la dimensiuni cât şi la numărul de pixeli (2 inch, 240 x 320 pixeli), conectivitate 3G şi suport pentru căşti Stereo Bluetooth.

Pe bună dreptate, K800 este dispozitivul mobil cu o cameră optimă, dacă raportăm dimensiunea senzorului la numărul de pixeli. Ce a apărut după (şi aici mă refer la toţi producătorii) pot spune cu tot riscul de a fi contrazis/criticat, nu a fost altceva decât marketing agresiv – specificaţii impresionante, performanţe mai puţine. Evoluţia sesizabilă s-a petrecut pe latura de captură video, acolo unde Sony Ericsson a stat mereu în umbra celorlalte companii. Nu am înţeles nici până acum de ce.

În orice caz, exceptând calitatea sub-mediocră a filmărilor, K800 este în continuare un telefon redutabil care mulţumeşte marea majoritate a utilizatorilor.

Au urmat apoi K810 (diferit ca design şi cu ceva modificări software pe partea de foto) şi K850 (în 2007), un telefon de la care am avut aşteptări uriaşe, însă performanţele nu au fost pe măsură. SE K850 a demonstrat într-un mod negativ că senzorul face diferenţa, nu numărul de megapixeli.

Anul 2007 – Sony Ericsson P1

După trei ani în care Sony Ericsson s-a axat pe multimedia, lumea aproape că uitase de dispozitivele business ale companiei, cu toate că aceasta lansase între timp (în 2006) modelul M600. Din nefericire pentru ei, SE M600 s-a dovedi un telefon cu probleme.

Când până şi fanii credeau că SE nu vor mai reuşi un telefon de business precum P910, japonezo-suedezii au ieşit la rampă cu P1, asemănător cu M600 la prima vedere dar, după cum am văzut apoi, mult mai reuşit.

P1, sinonim cu performanţa şi stabilitatea, a reuşit să ne şteargă din memorie experimentul eşuat numit M600. Eşuat din punctul nostru de vedere, pentru că pe producători i-a ajutat într-un fel. Au văzut ce nu e în regulă, unde au greşit, şi astfel au reuşit să lanseze un telefon căruia nu prea aveai şi nu ai ce să-i reproşezi: conectivitate “full” (3G, Wi-Fi, Bluetooth, chiar şi infraroşu), touchscreen de calitate, sistem de operare stabil, cameră de 3.15 MP (cred că nu exista pe atunci dispozitiv business cu senzor mai performant), tastatură QWERTY, design compact şi o autonomie (patru, cinci zile în condiţii de utilizare obişnuite) pe care dispozitivele concurente nu reuşeau să o egaleze nici la jumătate.

Anul 2008 – Sony Ericsson C905

Emblema Cyber-shot de pe K800, K810 şi K850 s-a păstrat şi după ce Sony Ericsson a stabilit un nou sistem de codificare al telefoanelor. SE C905, primul din Europa cu cameră de 8 MP, oferea performanţe remarcabile, însă preţul ridicat l-a ţinut departe de topul celor mai bine vândute telefoane. Nici faptul că se încadrează pe segmentul high-end fără să fie înzestrat cu un sistem de operare complex nu l-a ajutat prea mult. Partea proastă pentru japonezi şi suedezi a fost aceea că în 2008 nu au reuşit să rupă gura târgului cu nimic, iar cea mai bună dovadă sunt rezultatele financiare slabe.

Anul 2008 – Sony Ericcson XPERIA X1

Panta descrescătoare pe care aluneca Sony Ericsson părea să se încheie odată cu anunţul din februarie 2008 al smartphone-ului XPERIA X1, probabil cel mai amplu proiect dezvoltat împreună de către niponi şi suedezi.

Au curs râuri de cerneală în aşteptarea acestui dispozitiv, toate site-urile de IT şi tehnologie tratând aproape fiecare zvon şi fiecare declaraţie oficială a celor de la SE.

După aproape un an în care XPERIA a stârnit un grad de saturaţie şi tensiuni capabile să dărâme încă două turnuri gemene, s-a produs în sfârşit minunea: la sfârşitul anului 2008 a ieşit pe piaţă. Din păcate, îmbătrânit şi la un preţ extrem de piperat în raport cu alte produse mai dotate şi mai accesibile sosite de la ceilalţi mari producători.

Singurul motiv pentru care am menţionat smartphone-ul XPERIA în acest articol este legat de un vis, mai bine spus un scenariu: ce impact ar fi avut dacă ar fi fost lansat la timp şi la un preţ la care să îngroape telefoanele concurente. Poate că Sony Ericsson ne va satisface această dorinţă cu Idou. Ar fi spre binele lor. Noi avem de unde alege.

Citeşte şi:

• Topul celor mai faimoase telefoane Nokia
  
• Topul celor mai faimoase telefoane Motorola
• Topul celor mai faimoase telefoane LG
• Topul celor mai faimoase telefoane Samsung