Samsung a început pregătirile oficiale pentru lansarea noii serii de dispozitive Galaxy Note10, însă nu a uitat nici de lansarea eşuată a primului său dispozitiv pliabil, Galaxy Fold. Se pare că CEO-ul diviziei de mobile al producătorului sud coreean, DJ Koh, nu a uitat de situaţia din urmă cu două luni şi a numit-o chiar „stânjenitoare”, într-un interviu acordat presei din Coreea de Sud. Cu toate acestea, Koh a confirmat că telefonul nu a fost anulat şi că încă este testat riguros în anticiparea momentului lansării.
Conform The Independent, DJ Koh a vorbit liber despre Galaxy Fold, în ciuda faptului că situaţia în care acest dispozitiv se află este în continuare incertă. Telefonul trebuia să fie lansat la sfârşitul lunii august, însă aceasta a fost amânată pe termen nedeterminat după ce mai multe unităţi de review au prezentat probleme în utilizare normală. Alte unităţi s-au defectat pentru că nu includeau destule informaţii despre natura display-ului flexibil, precum „folia” aplicată deasupra acestuia, care era mai mult decât o simplă folie de protecţie, făcând parte din ansamblul ecranului.
DJ Koh îşi asumă vina pentru această situaţie, spunând că a împins telefonul pe piaţă înainte ca acesta să fie pregătit. Această situaţie este cel puţin ciudată, având în vedere că Samsung vorbeşte despre dispozitive cu ecran flexibil de mulţi ani. Se pare însă că şi-a dorit ca dispozitivul companiei sale să fie primul pe piaţă. Totuşi nici măcar acest target nu ar fi putut fi atins, întrucât Royole a lansat FlexPai în China încă de la finalul anului 2018.
„A fost un moment stânjenitor. Am împins produsul pe piaţă înainte ca acesta să fie gata. Acum avem mai mult de 2.000 de dispozitive în testare pentru toate cazurile de utilizare. Am identificat toate problemele. La unele dintre probleme nici măcar nu ne-am gândit înainte, dar mulţumită review-erilor, se face acum testare la volum mare.”
Iniţial, după primele veşti despre modelele Galaxy Fold stricate, Samsung a încercat să atribuie vina către jurnaliştii şi bloggerii de tehnologie care au le-au folosit, însă după analizele interne a fost clară problema de design. DJ Koh nu a oferit însă noi informaţii despre o posibilă lansare a lui Galaxy Fold. Compania va ţine un eveniment de lansare în New York pentru Note10, însă nu este clar dacă telefonul pliabil va fi sau nu prezent la acest eveniment.