Telefoanele concept din ultima vreme au reuşit să atragă atenţia nu doar nouă ci tuturor pasionaţilor de gadgeturi mobile. Chiar dacă poate doar 1% vor ajunge în stadiul de prototip şi de aici pe bandă, trebuie să apreciem imaginaţia designerilor care încearcă să aducă un suflu nou pe piaţa de telefoane al cărei lider este Nokia. Pentru că liderul vine cu prea puţine inovaţii şi preferă o tactică ce distruge spectacolul – multe dispozitive, unele aproape identice atât ca design cât şi ca funcţii. Nimic nou sub soare, dar important (pentru ei) este că marfa se vinde.
Conceptul din cazul de faţă (denumit “8”), nu este opera vreunei somităţi, însă e gândit să-ţi uşureze utilizarea prin implementarea a două ecrane touschscreen rabatabile. Pe unul dintre ele îl poţi utiliza spre exemplu doar pentru scrierea unor texte, însă nu în mod obligatoriu. Dezavantajele conceptului sunt dimensiunile mari şi fragilitatea. Un astfel de telefon necesită o atenţie specială, mai ceva ca un laptop. Şi nu cred că există persoană care să nu fi scăpat măcar o dată telefonul pe jos.