Compania Coolpad din India a anunţat un nou smartphone cu o funcţie foarte utilă celor care folosesc mai multe conturi de social media pentru acelaşi serviciu. Acesta se numeşte Coolpad Max şi vine cu funcţia Dual Space, care permite instalarea a două instanţe ale fiecărei aplicaţii. Astfel, poţi avea simultan pe telefon câte două variante de Whatsapp, Facebook, Instagram, Twitter sau orice altă aplicaţie de acest gen active simultan, fără utilizarea de aplicaţii alternative.
Acest smartphone este dedicat celor care folosesc conturi diferite pe diverse conturi de socializare pentru viaţa personală şi pentru serviciu. Este vorba despre specialişti în social media, despre angajaţi în cadrul unor companii în cadrul departamentului de social media sau relaţii cu clienţii, care nu doresc să îşi amestece conturile personale cu cele pentru serviciu. Tehnologia Dual Space nu numai că face separarea între cele două spaţii, însă foloseşte un algoritm de criptare pentru a securiza informaţiile stocate.
Telefonul este echipat cu hardware mid-range premium, cu un capac metalic pe spate şi sticlă Gorilla Glass curbată pe partea din faţă. Display-ul de 5,5” afişează imagini în rezoluţia Full HD (1920 x 1080 pixeli). Acesta este comparabil cu ceea ce alte companii oferă în această categorie de dispozitive. Chipset-ul Snapdragon 617 octa-core este de ajuns pentru a oferi performanţă acceptabilă în majoritatea scenariilor de utilizare, iar memoria RAM de 4 GB ar trebui să poată ţine destule aplicaţii în fundal. Spaţiul de stocare este de 64 GB, generos pentru orice tip de utilizator, în timp ce acumulatorul de 2.800 mAh ar trebui să ofere minimum o zi de autonomie la o singură încărcare.
Telefonul va fi disponibil în India începând cu data de 30 mai, la un preţ de aproximativ 370 de dolari. Acesta va fi iniţial disponibil exclusiv prin intermediul Amazon.
Citeşte şi DOUĂ profiluri pe Facebook pentru fiecare utilizator. Află care este diferenţa între ele