Primele imagini cu ceea ce ar putea fi viitorul Pixel 9a au apărut pe internet. Din câte putem observa, ar putea fi vorba despre un prototip.
Noua serie de telefoane de top de la Google a fost recent lansată, însă producătorul pregătește, așa cum ne-a obișnuit de câțiva ani încoace, și un smartphone mai accesibil.
Este vorba, bineînțeles, despre Pixel 9a, ruda mai ieftină a noii game de smartphone-uri de top Google. Chiar dacă telefonul încă nu a primit o dată oficială de lansare, primele imagini cu un prototip par să fi răsărit pe internet.
Potrivit Android Authority, ShrimpApplePro a postat două imagini despre care se presupune că înfățișează Google Pixel 9a. Leakerul a susținut că au fost preluate dintr-o „postare aleatorie” pe Facebook.
El a mai susținut că dispozitivul va fi lansat înainte de sfârșitul anului și va fi disponibil în patru culori. Logo-ul din spate modificat sugerează că acesta este un dispozitiv prototip. Este o practică recurentă printre producători, fiind menită să combată astfel de „scurgeri”.
Totuși, aceste două imagini nu inspiră tocmai încredere. Designul are ceva din noua generație de telefoane, însă nu folosește, cum am văzut în trecut, trăsăturile de design ale actualei generații Pixel.
Spre exemplu, modulul camerei spate este mult mai mic și nu prezintă marginea înălțată regăsită pe Pixel 9. De exemplu, Pixel 8a un modul pentru camera din spate similară cu telefoanele Pixel 8. Telefonul din aceste imagini are o cameră integrată în carcasă, cu o ramă de protecție ce răsare peste modulul de camere, ceea ce reprezintă o mare diferență, comparativ cu flagship-urile seriei Pixel din acest an.
De asemenea, se preconizează că viitorul Pixel 9a va fi lansat la jumătatea anului viitor, ci nu în lunile rămase din 2024.
Some more exclusive info
End of this year release
That’s one of 4 colors(?), silver and others. https://t.co/xy1hcQf7rv— ShrimpApplePro 🍤 ずっと真夜中でいいのに (@VNchocoTaco) August 26, 2024