ROG Phone 3, cel mai nou smartphone din seria ASUS ROG, vine echipat cu un sistem de răcire bazat pe tehnologie vapor chamber, optimizat pentru a menține un nivel optim de performanță pe toată durata sesiunilor de jocuri pe mobil.
Comparat unui smartphone obișnuit, ROG Phone 3 a demonstrat că poate livra în mod aproape continuu întreaga performanță a chipsetului Snapdragon 865 Plus, iar atunci când efectul de throttling își face simțită prezența pentru a ține temperaturile sub control, scăderea de performanță este abia resimțită de utilizator.
Parte din sistemul de răcire, capacul aplicat la partea din spate include nu doar un modul RGB pentru efecte de lumină, ci și perforații pentru ventilarea aerului cald. Cu rol mai mult de cât estetic, ornamentul vizibil sub capacul din sticlă este de fapt un radiator din aluminiu, rolul său fiind acela de a disipa căldura pe o suprafață mai mare.
Disecat până la ultima componentă, designul interior relevă una dintre cele mai sofisticate soluții de răcire întâlnită până acum la un smartphone, având ca element central un modul vapor-chamber distribuit pe aproape întreaga lungime a telefonului. Acestuia i se adaugă straturi succesive de folii termoconductoare confecționate din cupru și grafit, asigurând că nicio zonă a carcasei nu va reține prea multă căldură. Totuși, pentru răcire suplimentară în timpul sesiunilor lungi de gaming, Asus recomandă folosirea ventilatorului atașabil AeroActive Cooler 3, disponibil ca accesoriu separat.
Noua serie ROG Phone 3 este disponibilă în România chiar din această lună, cu prețuri începând de la 3999 de lei, cu taxe incluse.