Cum m-a împins Google în braţele Apple fără să-mi placă Apple

Cuvânt înainte: aceasta este o scurtă şi subiectivă povestire care ar putea deranja fanii înrăiţi ai Android. Dacă eşti unul dintre aceştia, ai putea evita să citeşti mai departe pentru a te scuti de enervare (pe tine) şi de înjurături (pe mine). Dacă, totuşi, suporţi o părere şi o experienţă diferită, citeşte mai departe. Vei găsi chiar şi o morală.

Smartphone-ul, ca şi telefonul simplu dinaintea lui, poate naşte de multe ori pasiuni dincolo de limitele raţiunii. Cu toate astea, istoria şi experienţa ne învaţă că unele lucruri nu pot fi estimate complet doar în cifre seci, ci necesită evaluărea subiectivă a fiecăruia dintre noi, evaluare care ne deosebeste ca indivizi şi diferenţiază preferinţele noastre în toate domeniile.

În 2004, înainte ca termenul de smartphone să fie pe buzele tuturor şi înainte ca iPhone-ul să schimbe complet peisajul telefoniei mobile, am luat contact cu ceea ce reprezenta smartphone la vremea respectivă. „Smartphone” era un termen atât de simplu şi lipsit de marketing, încât aveam curaj să-i spun „telefon inteligent”. Cine mai foloseşte sintagma „telefon inteligent” în ziua de azi, când comunicarea ne-a impregnat termenul de smartphone adânc în creierele noastre cu rezistenţă redusă la marketing?

HTC a fost producătorul care mi-a pus primul smartphone în mână. Era comercializat de Orange sub brandul SPV şi avea Windows Phone Mobile. Îmi amintesc impactul pe care l-a avut asupra mea în momentul în care am realizat că pe un telefon pot face cam ceea ce fac pe un calculator, graţie aplicaţiilor. Nu erau nici atât de multe, nici atât de performante şi nici atât de uşor accesibile. Dar principiul era acelaşi şi i se putea uşor intui viitorul strălucit.

Am fost atât de impresionat încât am decis că nu are sens să ţin pentru mine „marea descoperire” şi, împreună cu colegul Cristi Agatie, care trecea prin acelaşi entuziasm tehnologic la acea vreme, am decis să dăm mai departe virusul: prima rubrică dedicată de o publicaţie românească smartphone-ului a luat naştere în paginile revistei XtremPC.

Windows Mobile şi Symbian erau ”marii” acelor vremuri (deşi nici Linux-ul nu era de ignorat). Symbian se regăsea pe smartphone-urile Nokia şi Sony Ericsson, cu al lor UIQ3, iar Windows Mobile era, cum este Android-ul în prezent, adoptat de mai mulţi producători de telefoane care nu aveau un sistem de operare propriu pentru smartphone.

M-a atras la Windows Mobile acelaşi lucru care urma să mă facă să prefer Android-ului peste ani: numeroasele posibilităţi de customizare a interfeţei şi funcţionarii sistemului de operare. Sau, mai simplu spus, libertatea de utilizare.

Nu mi-a plăcut iPhone la început. Era evident potenţialul pe care îl are, dar nu am fost niciodată fanul „închiderii” Apple, în antiteză perfectă cu „deschiderea” oferită de Android. Dar oamenii se schimbă, gusturile şi preferinţele se schimbă. Google se schimbă şi devine antipatic cu timpul.

Google a fost şi cel care, indirect, m-a determinat să-mi cumpăr primul device cu iOS. Le ştiam pe toate foarte bine pentru că le testasem an de an, generaţie de generaţie. Dar de la a testa până la a-ţi achiziţiona e cale lungă, cale care implică un proces raţional de justificare a alegerii suficient de complex să-ţi dea bătăi de cap. Şi, contrar aparenţelor, alegerea a fost cu atât mai dificilă cu cât eram mai bine informat.

Primul iDevice a fost un iPad. Şi a fost vina indirectă a lui Google pentru că nu a fost capabil nici până în ziua de azi să creeze un ecosistem sănătos pentru tablete. Ca hardware, producătorii de tablete cu Android fac treabă bună. Dar fără ecosistemul pus în mişcare de Google, este degeaba, cel puţin din punctul meu de vedere.

Au curs timp şi înjurături suficiente până am reuşit să trec calm peste limitările, uneori fără un sens anume, care te pândesc la tot pasul în iOS. Cred că pot spune că, în final, atracţia aspectelor pozitive a fost mai puternică decât neajunsurile care încă persistă.

Odată obişnuit cu iOS-ul, iPhone-ul a fost un pas natural spre înlocuirea completă a Android-ului. Au trecut 8 ani de la primul iPhone până am fost în stare să schimb libertatea Android-ului cu sinergia iOS-ului.

Asta nu înseamnă că mi-am eliminat complet Android-ului din dietă. În interes profesional, am păstrat device-uri cu Android, aşa cum ţin şi cu Windows Phone. Dar, graţie Google, dispozitivele mobile pe care mă bazez acum sunt făcute de Apple.