Încă de când a apărut iOS 13, o parte dintre utilizatorii de iPhone, indiferent de reţeaua pe care folosesc telefonul şi de modelul acestuia, au depistat un consum anormal de trafic de date. Se pare că există într-adevăr un bug software care duce la un consum extra de date fără acordul utilizatorului, iar Apple încă nu a reuşit să repare problema nici la jumătate de an de la lansarea acestei versiuni. Iată cum puteţi afla dacă sunteţi afectaţi de acest bug.
Dacă aveţi un iPhone cu iOS 13 şi sesizaţi că aveţi un consum de date mai mare decât ar trebui, puteţi verifica într-un mod simplu dacă sunteţi afectaţi de această problemă. Puteţi face asta accesând aplicaţia „Configurări” şi apoi meniul „Date mobile”, în lista de aplicaţii, care arată consumul fiecăreia în parte, puteţi găsi listarea „aplicaţii dezinstalate” şi cantitatea de trafic pe care acele aplicaţii au consumat-o. Acest lucru este în general un lucru normal, mai ales dacă aţi şters aplicaţii în ultima perioadă, însă tot aici va fi contorizat şi traficul „extra”.
Pentru a verifica consumul extra, navigaţi până în partea de jos a paginii, unde găsiţi opţiunea de resetare a statisticilor. Odată restate, toate aplicaţiile rămân contorizate pe zero. Continuaţi să folosiţi telefonul normal pentru câteva zile şi apoi verificaţi din nou lista cu aplicaţii şi traficul consumat de acestea. În cazul în care apare din nou trafic la categoria „aplicaţii dezinstalate”, dar nu aţi dezinstalat nicio aplicaţie în ultimele zile, înseamnă că telefonul este afectat.
Momentan nu există o soluţie, iar cei mai afectaţi sunt utilizatorii care au un trafic limitat de date lunar pe abonament sau cartelă. Puteţi încerca resetarea telefonului la setările din fabrică, sau restaurarea sistemului de operare folosind un computer, însă aceste soluţii nu sunt garantate să rezolve consumul eronat de date. Apple a recunoscut această problemă şi a promis o rezolvare, însă momentan aceasta întârzie să apară.