Cu ecran la fel de bun, cel puţin la fel de performant şi mai ieftin decât modelul HTC One M8, noul telefon HTC M8 Ace are acum dată de lansare, imagine de prezentare şi listă aproape completă cu specificaţii.
Potrivit ultimelor dezvăluiri, HTC M8 Ace primeşte acelaşi ecran de 5” cu rezoluţie Full HD, dispusă pe o matrice LCD de bună calitate. Setul de difuzoare stereo orientate în faţă a fost păstrat, completând experienţa multimedia oferită. Carcasa modelată dintr-o singură bucată de policarbonat urmează îndeaproape designul celei din metal folosită pentru modelul One M8, fiind însă mai uşoară decât aceasta.
Privind imaginea de mai jos am putea fi tentaţi să credem că noul smartphone păstrează camera foto cu tehnologie Ultrapixel şi sistem dual-camera prezent la top-ul de gamă One M8, însă de fapt avem de-a face cu o cameră foto obişnuită, având rezoluţie 13MP şi blitz LED cu o singură tonalitate de culoare. Doar în faţă a fost păstrată camera de 5MP, utilă pentru poze selfie şi apeluri video.
Interiorul ascunde acelaşi acumulator Li-polymer de 2600 mAh, alimentând o platformă cu chipset Snapdragon 801 (CPU quad-core la la 2.5GHz). HTC M8 Ace dispune de 2GB memorie RAM şi rulează versiunea Android 4.4 KitKat, personalizată cu interfaţa Sense 6. Telefonul va fi oferit în variante cu 16GB şi 32GB memorie internă, ambele dispunând de slot microSD pentru expansiune.
Aparent, există şi o versiune HTC M8 Ace cu ecran de 4.7” destinată pieţei chineze, însă nu este clar dacă avem de-a face cu o variaţie a aceluiaşi dispozitiv sau un model de telefon complet diferit.
Cât despre ediţia HTC M8 Ace cu ecran de 5”, rezervată pieţelor internaţionale, aceasta ar urma să aibă lansarea oficială în data de 3 iunie 2014.