Data de lansare Galaxy S24, fixată mai devreme decât de obicei

26.09.2023
Data de lansare Galaxy S24, fixată mai devreme decât de obicei

Potrivit zvonurilor circulate în rețeaua de socializare Weibo, Samsung ar putea anunța noua serie Galaxy S24 pe 18 ianuarie, cu două săptămâni mai devreme decât în mod normal. Astfel, primele exemplare S24 comandate în timpul campaniei de precomandă ar putea ajunge la fanii Samsung chiar de la începutul lunii februarie.

Spre comparație, Samsung a anunțat Galaxy S23 pe 1 februarie, produsul fiind disponibil pentru comandă online și în magazinele fizice abia din 17 februarie 2023. Însă dacă Galaxy S23 a venit ca un „refresh” cu șanse mari de reușită adus seriei Galaxy S22, Galaxy S24 reprezintă un „pariu” ceva mai riscant pentru Samsung, sud-coreeni anticipând că o lansare timpurie va evita deturnarea atenției către produsele competiției. Nu în ultimul rând, Samsung este presat să dea un răspuns pentru recent lansatul iPhone 15, fiecare săptămână de întârziere însemnând vânzări pierdute în favoarea rivalului Apple.

Potrivit zvonurilor de până acum, Samsung va livra Galaxy S24 în echipare Exynos 2400 pentru piețele din Asia, Africa și Europa, versiunea cu Snapdragon 8 Gen 3 ajungând doar pe piețele din Canada, China și Statele Unite.

Galaxy S24 și S24+ vor dispune de 12GB memorie RAM și 256/512GB stocare internă. În schimb, Galaxy S24 Ultra ar putea fi disponibil cu până la 16GB memorie RAM și 1TB stocare internă.

În ce privește configurația foto, Galaxy S24 și S24+ vor avea camere principale de 50MP, camere ultrawide de 12MP și cameră telephoto de 10MP și zoom optic 3X. Galaxy S24 Ultra primește o versiune îmbunătățită a senzorului de 200MP întâlnit la S23 Ultra, cameră ultrawide 12MP și telephoto de 10MP. Principalul element de noutate va fi noua cameră periscope cu rezoluție 50MP. Din păcate, senzorul cu dimensiuni fizice crescute nu permite acomodarea unor lentile cu zoom 10X, însă combinația între rezoluția de 50MP și zoom optic 5X oferă posibilitatea pentru hybrid-zoom până la valoarea 10X (ex. la rezoluție 10MP, folosind porțiunea centrală a senzorului optic).

Toate versiunile S24 ar urma să primească ecrane QHD+ Super AMOLED, capabile să susțină o luminozitate maximă de 2500 nits la utilizarea sub soare direct. Rămâne de văzut dacă Samsung va mai folosi un ecran curbat pentru S24 Ultra, zvonurile de până acum indicând o soluție în stilul iPhone, cu ecran plat și colțuri decupate după conturul carcasei.

Totodată, Samsung va folosi ocazia pentru a dezvălui și un produs complet nou: Galaxy Ring. Deși, detaliile exacte nu sunt cunoscute, s-ar părea că noul accesoriu Smart Ring este conceput pentru colectarea de informații despre activitățile desfășurate și monitorizarea permanentă a stării de sănătate. De forma unui inel ceva mai gros, gadgetul nu va avea ecran și nici butoane, funcționalitatea centrată pe colectarea și transmiterea de informații către telefonul conectat în modul Bluetooth permițând un timp de funcționare îndelungat.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult