De ce telefoanele de top sunt un lux în România?

La americani în special, dar şi în Marea Britanie sau Germania,
telefoanele de top se vând ca pâinea caldă în fiecare
an, până la epuizarea stocului. Iar asta se petrece
într-un timp foarte scurt. La noi, aceleaşi telefoane sunt
considerate un lux şi au preţuri exorbitante. Drept urmare, nimeni
nu se înghesuie la intrarea magazinelor Orange, Vodafone şi Cosmote
când se lansează asemenea device-uri.

O să-mi spuneţi „da, dar ia priveşte în jurul tău şi vezi că
sunt destui care şi-au cumpărat„. Este adevărat, însă
majoritatea dintre ei le-au achiziţionat la negru, de pe diverse
forumuri şi site-uri de vânzări GSM. Cei mai norocoşi, le-au
cumpărat din străinătate în concediu, scăpând astfel de taxe.

Iată câteva exemple de telefoane care au avut un succes
răsunător la nivel global, dar nu şi în România:
iPhone, Motorola MILESTONE,
HTC G1. Mai nou,urmează Motorola Droid
X şi HTC EVO 4G. Toate acestea au primit
eticheta „Sold Out” în câteva ore sau cel mult zile.

De ce oare operatorii noştri nu reuşesc să
atragă mai mulţi cumpărători de astfel de dispozitive?
Răspunsul este simplu. Piaţa este saturată (aproape fiecare român
activ are un abonament), iar preţurile la fidelizare sunt extrem de
ridicate. Ofertele pentru noii abonaţi sunt
atractive în anumite cazuri, dar puţini sunt aceia care preferă să
renunţe la contractul vechi şi să îşi facă unul nou. Motivele?
Pierderea numărului de telefon şi pierderea minutelor naţionale
dobândite datorită vechimii în reţea.

Costurile abonamentelor, deşi la prima vedere par mici în
comparaţie cu cele din străinătate, presupun achiziţii de
opţiuni suplimentare fără de care nu poţi
beneficia de preţul afişat la raft – acel „de la” sau
„începând cu X Euro„. Valoarea finală ajunge asfel la
câteva zeci de Euro, suficient de mult cât să te
facă să te răzgâdeşti.

Problema s-ar rezolva dacă ofertele de
fidelizare ar fi mai prietenoase cu buzunarele noastre.
Concret, eu ca abonat, dacă îmi prelungesc contractul şi vreau un
HTC HD2 să spunem, voi plăti dublu sau chiar mai mult decât un
individ care îşi deschide un contract nou.

Pe de altă parte, operatorii ştiu foarte bine că la noi
entuziaştii şi oamenii cu bani sunt destul de puţini.
Oamenii din clasa de mijloc aleg un dispozitiv fără prea
multe funcţii, dar care să le ofere totuşi câteva opţiuni
de divertisment şi organizare, iar bătrânii şi copiii au în general
telefoane entry-level.

În principiu, singurii care ajung în magazinele operatorilor
pentru a-şi achiziţiona un telefon de top sunt oamenii de afaceri.
Tinerii, chiar şi cei mai avuţi financiar, preferă
să caute chilipiruri pe Internet, să cumpere la
mâna a doua sau fără contract, la preţuri cu mult sub cele
oficiale.

„Sold Out” rămâne un vis pentru
comercianţii de telefoane high-end şi, în general, de
produse de ultimă generaţie (televizoarele 3D, spre exemplu). Sigur
că ei se mai laudă cu faptul că s-a epuizat stocul, dar uită să
menţioneze că acel stoc este format din cinci sau zece
exemplare.

În România, sold out-ul are loc de obicei când se
inaugurează un mall sau un hypermarket. Acolo, mulţimea
năroadă se înghesuie să cumpere cât mai multe haine, încălţăminte,
bormaşini şi tot ce se vinde la pachete 2+1
gratis. La sfârşit, noile achiziţii se „stropesc” cu un
meniu fast-food copios.

Poate că şi operatorii de telefonie ar trebui să vină cu
asemenea oferte. La două iPhoane cumpărate, primeşti un al
treilea gratuit şi un meniu family „All you can
eat” la cel mai apropiat fast food. Sună bine, nu?