iPhone-ul este probabil telefonul cu cele mai multe clone contrafăcute de pe piaţă, mulţi producători chinezi copiind telefoanele aproape perfect, cel puţin la nivel de aspect exterior. Se pare însă că unele clone sunt atât de bune încât îi pot păcăli chiar şi pe angajaţii Apple, întrucât doi studenţi de origine chineză din SUA au reuşit să schimbe pe garanţie sau să repare iPhone-uri „fake” în valoare de 900.000 de dolari americani.
Yangyang Zhou şi Quan Jiang au realizat o operaţiune destul de bine pusă la punct în care importau ilegal iPhone-uri contrafăcute din China, pe care le duceau apoi la garanţie în magazinele Apple Store sau le livrau către service-uri autorizate folosind curieri. Telefoanele nu porneau, deci angajaţii Apple nu puteau verifica autenticitatea lor pe loc. Acestea erau apoi înlocuite cu iPhone-uri originale, întrucât Apple în general nu repară telefoanele pe loc, ci preferă să le înlocuiască cu unele noi sau recondiţionate.
Telefoanele autentice erau apoi trimise înapoi în China, unde erau vândute, iar banii celor doi erau transferaţi într-un cont din SUA de către mama lui Quan Jiang. În total, calculat la un preţ mediu de 600 de dolari americani, pentru cele 1.493 de telefoane schimbate pe „garanţie”, prejudiciul a fost de 895.800 dolari americani. Acesta ar fi putut fi mai mare, însă Apple nu a acordat reparaţii pentru toate cererile lor (3.069).
Aceste fapte au avut loc în 2017, iar Apple a trimis la scurt timp o scrisoare prin care îi cerea lui Jiang să înceteze importul de dispozitive false, însă acesta a ignorat complet ameninţările Apple. Când Apple a luat măsuri legale şi i-a denunţat pe cei doi, aceştia au negat complet faptul că dispozitivele erau false, spunând că nu ştiau. Yangyang Zhou este acum pus sub acuzaţie pentru explort ilegal de bunuri, în timp ce Quan Jiang este acuzat de trafic ilegal de produse contrafăcute şi fraudă.
Se pare că serviciile care sunt prietenoase cu clienţii, precum garanţiile oferite de Apple, care de cele mai multe ori nu necesită dovada cumpărării produselor, pot fi păcălite. Nu este clar dacă politica Apple se va schimba în perioada următoare, sau dacă compania va începe să verifice mai atent dispozitivele care ajung în service-urile sale. Având totuşi în vedere faptul că din 3.000 de telefoane doar 1.500 au fost schimbate, există posibilitatea ca acele clone „perfecte” să fi folosit măcar carcase originale Apple, care să poată fi verificate în bazele de date ale companiei.