Plecarea lui Jony Ive de la Apple din urmă cu câțiva ani a marcat sfârșitul unei ere pentru cea mai valoroasă companie din lume. În locul său au urcat doi designeri, Evans Hankey pe partea hardware, cu funcția de Industrial Design Vice President și Alan Dye, Human Interface Design Vice President, pe partea de software. După doar trei ani în funcție însă, Hankey părăsește acest post și echipa Apple, iar un înlocuitor nu a fost încă găsit.
Hankey este cea care a fost responsabilă pentru design-ul telefoanelor, tabletelor și computerelor Apple din ultimii câțiva ani. De altfel, acestea s-au dovedit a fi unele dintre cele mai de succes modele din ultimii ani, trecerea la margini drepte pe toate dispozitivele atrăgând noi fani și convingând fanii mai vechi să treacă de la dispozitive mai vechi la cele noi.
Șefa diviziei de design Apple va mai rămâne pe această poziție încă șase luni. Cel mai probabil, Apple va căuta fie în interiorul companiei să îi ia locul, fie va încerca să atragă un designer din exterior.
„Echipa de design are lideri puternici cu decenii de experiență. Evans urmează să stea cu noi cât timp lucrăm pentru a asigura tranziția și dorim să îi mulțumim pentru conducerea și contribuțiile sale”, au declarat reprezentanții Apple.
Conform informațiilor disponibile despre modul în care Evans Hankey lucra, aceasta nu aproba doar design-urile dispozitivelor, ci și alte detalii referitoare la produsele Apple. Aparent, aceasta era chiar și cea care aproba folia care acoperă cutiile în care produsele companiei sunt livrate.
Există zvonuri că Gary Butcher, fost angajat în cadrul echipei de design software de la Apple s-ar putea întoarce, însă nu există încă o confirmare în acest sens. Butcher a lucrat la Airbnb în ultimii câțiva ani. Nu este clar dacă Butcher va prelua design-ul software de la Alan Dye. În acea situație, Dye ar putea trece pe partea de hardware.
sursa: The Verge