Data de lansare pentru telefoanele Apple poate fi în general „ghicită”, întrucât are loc în fiecare an în prima sau a doua săptămână din luna septembrie, într-o zi de marți. Mai multe surse sugerează însă că în 2022, lansarea va avea loc într-o zi de miercuri, cu doar o zi mai târziu decât data pe care o așteptam inițial. Dacă inițial seria iPhone 14 era așteptată pe 6 septembrie, surse ale celor mai de încredere leakeri de pe internet sugerează că noile telefoane vor fi acum anunțate pe 7 septembrie.
iHacktu, Max Weinbach de la WinFuture și Mark Gurman de la Bloomberg spun că sursele lor independente pun lansarea iPhone 14 într-o zi de miercuri. Motivul ar fi că luni, 5 septembrie, este sărbătoare națională în SUA, Labor Day, iar Apple nu dorește să pună un eveniment important imediat după un weekend prelungit. Totuși, data de lansare în magazine nu se schimbă. Telefonul ar trebui să intre la precomandă două zile mai târziu, pe 9 septembrie, cu livrări începând de vineri, 16 septembrie în țările din primul val. România este de obicei în cel de-al doilea val de lansări, cu o săptămână sau două mai târziu.
Anul acesta, Apple va face schimbări semnificative în gama sa de smartphone-uri. În primul rând, modelul iPhone 14 Mini nu va mai exista, acesta fiind înlocuit cu iPhone 14 Max cu ecran de 6,7”. Modelul iPhone 14 „standard” va rămâne neschimbat, cu același ecran de 6,1”. Ambele telefoane „de bază” vor păstra ecranele OLED la 60 Hz, în timp ce vor fi echipate cu același hardware intern precum iPhone 13 de anul trecut: același procesor Apple A15 Bionic, aceleași camere și, probabil doar puțin RAM în plus. Întrucât modelul mini dispare, prețul de bază pentru un iPhone 14 va fi cu 100 de dolari în plus, iPhone 14 „standard” păstrându-și prețul de la o generație la alta. Modelul Max va fi cu 100 dolari mai scump în varianta de bază.
Gama iPhone 14 Pro va fi cea care va primi noutățile în 2022. Aceasta va primi un nou ecran OLED la 120 Hz, fără notch, dar cu decupaje pentru Face ID și camera frontală, un procesor Apple A16 Bionic mai performant, cât și o nouă cameră principală, de 48 megapixeli. Mai mult, aceste dispozitive vor porni de la prețuri mai mari decât anul trecut. Este așteptată o creștere cu 100$ a prețului de bază pentru fiecare dintre modele, însă variantele cu 128 GB stocare dispar. Astfel, modelul de bază, de 256 GB, va fi la același preț precum iPhone 13 Pro de 256 GB de anul trecut.
Se pare însă că, în ciuda faptului că restricțiile din pandemie au fost slăbite, Apple va ține acest eveniment exclusiv online. Producția video pentru lansarea iPhone 14 a început deja de o săptămână.
sursa: Phone Arena