Find X2 și Reno3 Pro 5G: primele telefoane Oppo vândute în România

22.05.2020
Find X2 și Reno3 Pro 5G: primele telefoane Oppo vândute în România

După un anunț că intră pe piața din România venit cam timpuriu pe la începutul anului și un nou parteneriat cu Vodafone anunțat de curând, telefoanele Oppo sunt în sfârșit disponibile la precomandă la noi în țară. Compania anunță că începând de astăzi, 22 mai 2020, modele din familiile de dispozitive Oppo Find X2 și Oppo Reno3 pot fi comandate din magazinele de specialitate autohtone, cât și de la doi dintre operatorii telecom din piață.

Oppo Find X2 și Oppo Reno3 Pro 5G: modelele de debut în România

Producătorul chinez Oppo vine în premieră în România într-o manieră cu două smartphone-uri din gama superioară. Vorbim despre Find X2 (pe care l-am testat și noi de curând) și despre Oppo Reno3 Pro 5G, un model high-end și un mid-range premium, ambele echipate cu modem-uri și antene pentru noua generație de rețele telecom.

Din acest motiv, cele două dispozitive sunt și mai scumpe decât s-ar aștepta probabil cei care urmăresc industria de smartphone-uri îndeaproape. Produsele Oppo din trecut s-au remarcat în principal datorită unui raport performanță/preț foarte bun, ba chiar sub cel al concurenței. Cu finisaje premium, componente de top și conectivitate de ultimă generație însă, sunt puține moduri în care Oppo ar putea să ofere Find X2 sau Reno3 Pro 5G la prețuri mai mici.

oppo reno3 pro 5g romania

Cât costă Oppo Reno3 5G și Find X2 în România

Oppo Reno3 5G este un smartphone mid-range premium, care beneficiază de anumite caracteristici chiar peste cele ale unor dispozitive de top de pe piață. Acesta folosește un chipset Snapdragon 765G, 12 GB memorie RAM, 256 GB stocare internă și adoptă un ecran curbat OLED cu diagonală de 6,5”, refresh rate de 90 Hz și compatibilitate cu conținut în format HDR10+.

Acesta oferă și o baterie mare, de 4.025 mAh cu încărcare rapidă și cameră foto cu patru senzori. Senzorul principal de 48 megapixeli beneficiază de o lentilă wide și stabilizare optică, în timp ce senzorii secundari folosesc senzori de 8, respectiv 13 megapixeli pentru lentile ultra-wide și telephoto.

Prețul oficial pentru acest model la noi în România este de 3.499 lei, însă cei care fac pre-comandă pot beneficia de o ofertă specială, în care este inclusă și o pereche de căști true wireless Oppo Enco W31 la un preț promoțional de 3.299 lei.

Pe de altă parte, modelul Oppo Find X2, modelul high-end cu Snapdragon 865, 12 GB RAM și 256 GB stocare vine la un preț semnificativ mai mare. La 4.899 lei primești un telefon de top, cu o cameră performantă și încărcare extrem de rapidă și o construcție cu spate ceramic, nu din sticlă. Astfel, acesta ar putea fi semnificativ mai rezistent la zgârieturi decât un telefon obișnuit.

oppo find x2 pro romania

La fel ca în cazul Reno 3, Oppo oferă la precomandă o pereche de căști true wireless Oppo Enco Free. De data aceasta, prețul este același, însă: 4.899 lei, practic, căștile fiind oferite gratuit.

Când vor fi disponibile telefoanele Oppo la raft și unde

Perioada de precomandă este stabilită pentru 22 mai – 5 iunie. Oppo listează pe site-ul său oficial printre partenerii care distribuie oficial telefoanele sale magazine precum Altex, Media Galaxy, Flango, și eMAG, alături de operatorii telecom Orange și Vodafone, care oferă telefoanele la liber, dar și alături de abonamente.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult