Samsung Galaxy Fold este acum disponibil pentru pre-comandă în Statele Unite şi urmează să intre la pre-comandă şi în Europa foarte curând. Având în vedere că data de lansare a telefonului este programată pentru 3 mai, Samsung a oferit detaliile complete pentru prima dată despre hardware-ul care se regăseşte în primul său telefon pliabil. Se pare că acest model, fiind disponibil în ediţie limitată, va beneficia de un chipset Snapdragon 855 în toată lumea.
Samsung Galaxy Fold va debuta în curând pe piaţă şi va deveni primul telefon pliabil disponibil în toată lumea. Royole FlexPai s-a lansat la sfârşitul anului trecut în China, însă acesta nu este disponibil pentru comandă pe alte pieţe. Samsung a oferit în sfârşit lista completă de specificaţii hardware, iar aceasta este impresionantă din multe puncte de vedere, compania integrând cele mai puternice componente disponibile în acest moment pe piaţa de dispozitive mobile.
Desigur, toate acestea vin cu un preţ destul de ridicat: 2.000 de euro. Samsung spune că are capacitatea de a livra un milion de dispozitive cu ecran pliabil în 2019, deci în ciuda preţului ridicat, probabil că acest model va fi foarte greu de găsit în stocul magazinelor, întrucât vor fi foarte puţine unităţi disponibile la nivel mondial, mai ales dacă îl comparăm cu modelele flagship „tradiţionale”, care vând zeci de milioane de unităţi anual.