Urmând primelor dezvăluiri care anunţau saltul peste un număr de generaţie, succesorul modelului Galaxy Note 5 urmând să fie Galaxy Note 7, zvonurile cum că Samsung va prelua reţeta folosită cu seria Galaxy S7 lansând două versiuni Galaxy Note au fost contradictorii, doar existenţa versiunii cu ecran curbat părând a fi confirmată.
Însă dezbaterea este reaprinsă acum, odată cu apariţia unui presupus prototip Galaxy Note 7 fără ecran curbat, surprins într-o poză spion.
Apărând cu finisaje incomplete şi un design foarte asemănător modelului Galaxy Note 5 deja lansat, dispozitivul se deosebeşte însă prin plasarea senzorilor de deasupra ecranului. Din păcate nu este clar dacă Samsung mai urmează planul lansării a două versiuni Note 7, cu şi fără ecran curbat, sau dezvoltarea prototipului surprins în imaginea de mai sus a fost între timp abandonată.
Potrivit listei neoficiale cu specificaţii, Galaxy Note 7 dispune de un ecran Super AMOLED de 5.8” cu rezoluţie QHD, având ambele margini curbate, după exemplul seriei Galaxy S7 edge. La interiorul carcasei protejată împotriva pătrunderii de apă şi praf s-ar afla o platformă motorizată de o versiune cu frecvenţe mărite a chipsetului întâlnit la seria Galaxy S7, numit Snapdragon 823. Lista dotărilor este completată cu o cantitate generoasă de 6GB memorie RAM, 64GB sau 128 GB memorie internă şi slot microSD, respectiv o cameră foto de 12MP. Aparent, ar putea fi lansată şi o versiune Note 7 cu numai 4 GB memorie RAM, însă nu este clar dacă este vorba despre modelul cu ecran plat surprins în imaginea de mai sus.