După lansarea lui Huawei Mate 20 Pro, un telefon impresionant, care a reuşit să depăşească chiar şi cele mai noi smartphone-uri Samsung în materie de performanţă şi design, toată lumea îşi îndreaptă privirea spre Galaxy S10 şi Note10. Acum că ştim deja cu ce procesor vor fi echipate în Europa (Samsung prezentând săptămâna trecută chipset-ul Exynos 9820), a venit momentul să aflăm şi primele detalii despre capabilităţile display-urilor lor.
Cele mai recente zvonuri despre Galaxy Note10 vorbesc despre echiparea acestuia cu un display de 6,66” cu rezoluţie 4K. Acesta ar fi cel mai performant ecran de smartphone de pe piaţă, singurul alt telefon echipat cu panou 4K fiind Xperia X Premium, lansat în urmă cu doi ani de Sony, care funcţiona însă la rezoluţie maximă doar pentru redarea de conţinut 4K. Nu este clar însă dacă acest panou va fi de tip perforat „Infinty-O”, sau dacă acesta va beneficia de panoul „New Infinty” care oferă un ecran complet şi posibilitatea de a ascunde camera foto în spatele său.
De asemenea, dimensiunea ecranului este neaşteptată. Galaxy S9 Plus se opreşte la 6,2” în diagonală, în timp ce Galaxy Note9, cel mai mare smartphone de la Samsung are diagonală de 6,4”. Adevărul este însă că alte companii concurente, precum Apple, au trecut deja la variantele „Max” pe panouri de 6,5”, în timp ce Mate 20 X de la Huawei are ecran de 7,2”. Să nu uităm totuşi despre telefonul pliabil cu ecran Infinity-Flex, care beneficiază de un ecran de 7,3”.
În timp ce rezoluţia 4K pe un display atât de mic nu va face mare diferenţă în utilizare normală faţă de ecranul QHD+ din prezent, acesta ar putea îmbunătăţi semnificativ experienţa cu ochelarii de realitate virtuală Gear VR, realizaţi în parteneriat cu Oculus VR. Având în vedere că la baza telefonului va sta un chipset foarte puternic, Exynos 9820, care în SUA şi China va fi înlocuit cu soluţia Snapdragon 855 de la Qualcomm, probabil că Samsung va împinge şi mai mult funcţiile AR şi VR ale noului său flagship, fiind acum ajutat şi de un display mai performant.