Galaxy Note20 Ultra și Galaxy Tab S7, reclamate de utilizatori pentru probleme cu ecranul

25.08.2020
Galaxy Note20 Ultra și Galaxy Tab S7, reclamate de utilizatori pentru probleme cu ecranul

Descrise de Samsung drept o particularitate a tehnologiei OLED și nu un defect în sine, probleme cu ecranul manifestate prin colorarea imaginii în verde au fost semnalate și noul phablet Galaxy Note20 Ultra, respectiv tabletele Galaxy Tab S7.

Variind de la o aplicație la alta, simptomele apar mai ales atunci când imaginea afișată este predominant în nuanțe de gri și pot include pierderea detaliilor în porțiunile întunecoase din imagine. Problema se poate manifesta inclusiv la rularea clipurilor video, cu ecranul setat la un nivel redus de luminozitate.

Galaxy Note20 nu este singurul produs Samsung la care sunt raportate probleme cu ecranul

În mod surprinzător, dacă la seria Galaxy S20 problemele cu ecranul manifestate în mod identic au apărut aproape exclusiv la versiunea cu chipset Samsung Exynos a telefonului, de data aceasta colorarea ecranului este semnalată la dispozitive cu chipset Qualcomm. Acest ultim detaliu vine să elimine suspiciunile cum că problemele cu ecranul ar fi de fapt rezultatul unui viciu de proiectare a platformei Samsung Exynos. Astfel, cele două variante rămase sunt slaba optimizare a driverelor Samsung, sau existența unor loturi de ecrane OLED ceva mai slabe calitativ, predispuse să manifeste mai ușor simptomele descrise de utilizatori.

Vestea bună este că nuanța de verde este semnalată de obicei doar atunci când luminozitatea ecranului scade sub un anumit prag, utilizatorii putând evita aceste probleme setând manual nivelul de luminozitate preferat.

Probabil că Samsung va remedia aceste probleme cu ajutorul unor actualizări de firmware, remediul funcționând cu destul succes pentru seria Galaxy S20. O ultimă soluție ar putea fi înlocuirea la cerere a dispozitivelor afectate, dacă problemele cu ecranul persistă și după aplicarea remediului oficial.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult