Întrucât încă există destul de mulţi utilizatori care încă nu au returnat unităţile de Galaxy Note7, Samsung a anunţat că va lansa o actualizare software care va încerca să scadă riscul de explozie şi în Europa. Această măsură a fost deja aplicată pentru utilizatorii din Asia, update-ul limitând încărcarea bateriei la 60% din sarcina maximă. Cu această ocazie, compania coreană îndeamnă toţi utilizatorii să apeleze la programul de returnare pentru a primi banii înapoi sau să aleagă una din căile de înlocuire disponibile.
Actualizarea software va fi lansată pentru toate dispozitivele din Europa luni, 31 octombrie, şi va fi livrată în regim OTA (over-the-air). Chiar dacă niciun dispozitiv care a primit acest update în alte regiuni nu a mai întâmpinat probleme, riscul nu dispare complet. Samsung susţine că aproximativ două treimi dintre utilizatorii din Europa au returnat deja dispozitivele Note7, iar această măsură ar trebui să îi convingă şi pe cei care încă doresc să le păstreze. Samsung a declarat că lucrează alături de operatorii telecom şi magazinele de specialitate pentru a asigura un proces de returnare cât mai rapid.
Acest program implică înlocuirea unui Galaxy Note7 cu un model Galaxy S7 sau S7 Edge, care beneficiază de un discount semnificativ din preţul de listă, cât şi posiiblitatea de a rambursa integral preţul telefonului. Dacă deţineţi în continuare un Galaxy Note7, vizitaţi site-ul oficial Samsung pentru a începe procesul de returnare. Samsung lucrează de asemenea cu autorităţile competente pentru a pune la punct un plan de siguranţă în cazul utilizatorilor de Note7 care au nevoie să călătorească cu avionul în perioada următoare.