Galaxy S III – dezvăluit din greşeală de Samsung

11.10.2011
Galaxy S III – dezvăluit  din greşeală de Samsung

Galaxy S III, următorul smartphone de top din oferta Samsung, aparent a fost dezvăluit chiar de compania producătoare în cadrul unor imagini de prezentare neoficiale, din care aflăm câteva din specificaţiile cele mai importante.

Samsung Galaxy S III

Aflăm astfel că Samsung Galaxy S III va sosi undeva în decursul anului viitor, echipat cu un ecran SuperAmoled Plus HD, cu diagonala de 4.6 inch şi rezoluţie 1280 x 800 pixeli. Cum un asemenea ecran are nevoie şi de un hardware cu performanţe pe măsură, Galaxy S III este echipat cu un procesor dual-core Samsung Exynos 4212, tactat la nu mai puţin de 1.8 GHz.

În ciuda frecvenţei de funcţionare foarte ridicate, consumul de energie nu ar trebui să pună probleme procesorului Exynos 4212, acesta fiind construit folosind litografie pe 32 nm, un proces de fabricaţie care îmbunătăţeşte cu până 30% eficienţa energetică, în comparaţie cu generaţia anterioară de procesoare.

Procesorul Samsung Exynos 4212 suportă captură şi redare video la rezoluţie 1080p, direct pe ecranul telefonului sau folosind un televizor LCD ataşat prin conexiune HDMI 1.4. Obţinerea pozelor şi funcţia de captură video sunt facilitate de o cameră foto cu rezoluţie de 12 MP, echipată cu un senzor CMOS de imagine ce măsoară 1/2.3 inch.

Samsung Galaxy S III are la dispoziţie nu mai puţin de 2 GB memorie RAM şi aparent rulează Android 4.0 Ice Cream Sandwich.

Din păcate specificaţii amănunţite şi o dată de lansare ceva mai precisă pentru succesorul lui Samsung Galaxy S II nu sunt cunoscute momentan, astfel că nu ar trebui să luăm drept sigure chiar toate informaţiile prezentate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News