Aproape gata de lansare, Galaxy Note 9 va rămâne cel mai avansat telefon Samsung pentru destul de mult timp, însă asta nu înseamnă că producătorul sud-coreean nu lucrează deja la succesorul Galaxy S10.
Potrivit informaţiilor obţinute din surse apropiate companiei, Samsung dezvoltă în paralel nu mai puţin de 3 modele Galaxy S10. Cu nume de cod Beyond 0, Beyond 1 şi Beyond 2, acestea par să fie o variantă entry-level Galaxy S10, alături de ediţiile standard Galaxy S10 şi S10 Plus. Nu este clar dacă vor vedea toate lumina zilei, sau compania va alege dispozitivul cu cele mai multe şanse de reuşită.
Cert este că noua formulă cu trei dispozitive ar lăsa mai multă flexibilitate pentru acoperirea nişei inferioare de preţuri, foarte profitabilă, fără a renunţa la tehnologiile avansate care sunt păstrate pentru vârful de gamă.
Din informaţiile încă incomplete aflăm că ediţiile Galaxy S10 şi Galaxy S10 Plus vor primi un nou tip de senzor fingerprint-on-display (FOD). Furnizat de Qualcomm, acesta asigură detectarea şi scanarea amprentelor dintr-un perimetrul destul de amplu situat la partea de jos a ecranului. Foarte important pentru un vârf de gamă, noul senzor nu presupune compromisuri la partea de calitate a imaginii – motivul pentru care Samsung a evitat în trecut integrarea funcţiei de scanare biometrică la nivelul ecranului.
Beyond 0, modelul Galaxy S10 cel mai puţin costisitor, ar urma să primească un senzor biometric de tip convenţional, plasat pe lateralul carcasei.
Piesa „de rezistenţă” a modelului S10 Plus ar urma să fie un nou sistem triple-camera, format dintr-un senzor principal cu rezoluţie de 12MP, asistat cu modul super wide având senzor de 16MP şi lentile f1.9, respectiv modul zoom cu lentile f2.4 şi rezoluţie 12MP. Astfel, utilizatorii Galaxy S10 vor putea opta între poze standard, modul wide care sporeşte atât nivelul detaliilor cât şi zona acoperită din cadru, respectiv modul zoom care apropie imaginea fără pierderi sesizabile de calitate şi detaliu.
Totuşi, Galaxy 10 nu va fi singurul smartphone high-end care primeşte sistem triple-camera, LG având planuri similare pentru vârful de gamă V40. Nu trebuie uitat nici Huawei P20 Pro, lansat în prima parte a acestui an. Cert este că va mai dura ceva timp până când actuala serie Galaxy S9 va avea înlocuitori, planurile Samsung pentru Galaxy S10 având ca ţintă de lansare începutul anului viitor.