Galaxy S22 5G pare că va adopta același format de ecran 19.5:9, întâlnit la seria iPhone 13, pe motiv să este mai practic decât cel 20:9 folosit cu actuala serie S21.
Selectat pentru a face telefonul mai ușor de manevrat cu o singură mână, ecranul cu rată de aspect 20:9 întâlnit la majoritatea produselor smartphone din generația actuală nu va fi preluat de următorul flagship Samsung și sunt șanse mare ca și restul industriei să urmeze acest trend, revenind la o formă a ecranului ceva mai practică.
Deși au unele avantaje, în realitate, ecranele cu rată de aspect 20:9 nu sunt chiar atât de practice. Telefoanele care folosesc acest format au devenit prea înalte pentru a încăpea confortabil în buzunare obișnuite și sunt dezavantajate la redarea conținutului video, utilizatorii trebuind să aleagă între afișarea cu benzi negre verticale foarte late și decuparea exagerată a imaginii.
Schimbarea pregătită de Samsung pare să fie confirmată de o pereche de folii pentru ecran. Alcătuită din modelele S22, S22+ și S22 Ultra, viitoarea serie de telefoane Galaxy se va asemăna mai mult cu rivalul iPhone 13 telefoanele devenind mai puțin înalte și ceva mai late.
Tot din zvonuri aflăm și că toate cele trei model vor păstra camera frontală cu perforație la vedere, Samsung alegând să favorizeze calitatea imaginii în detrimentul avantajului estetic. Galaxy S22 și S22+ sunt așteptate cu o cameră principală de 50MP, bazată se senzorul ISOCELL GN5 cu pixeli de 1.0µm și focalizare multi-direcțională.
În funcție de regiunea unde este comercializat, Samsung S22 va fi livrat fie cu Snapdragon 898, sau chipsetul de creație proprie Exynos 2200. Ambele folosesc procesul de fabricație pe 4nm și ar trebui să aibă caracteristici similare de performanță și consum. Totuși, versiunea cu chipset Exynos ar putea avea un GPU mai performant, rezultat în urma colaborării dintre Samsung și AMD.
Galaxy S22 ar putea avea o construcție ceva mai suplă decât predecesorul S21, modelul standard S22 venind cu acumulator de 3700mAh (redus la 4000mAh). În mod similar, S22+ primește un acumulator de 4500mAh (față de 4800mAh la S21+). Doar versiunea Galaxy S22 Ultra rămâne cu același acumulator de 5000mAh, întâlnit și la modelul actual.
Samsung este așteptat să prezinte noua serie Galaxy S22 în luna ianuarie 2022, cu disponibilitate începând din luna următoare.