Galaxy S22 ar putea fi livrat exclusiv în versiune Snapdragon

12.01.2022
Galaxy S22 ar putea fi livrat exclusiv în versiune Snapdragon

Anunțul complet neașteptat cum că Samsung renunță la evenimentul de lansare din 11 ianuarie, rezervat chipsetului Exynos 2200, vizează în mod direct și modelul flagship Galaxy S22. Mai exact, anunțul este urmat de suspiciuni cum că producătorul sud-coreean pregătește de fapt retragerea completă a celei mai noi versiuni Exynos.

Mai mult decât o retragere strategică, amânarea și în cele din urmă renunțarea la chipsetul care ar fi trebuit să aducă economii importante pentru Samsung, evitând tariful uneia dintre cele mai costisitoare componente din echiparea viitoarelor telefoane-flagship, ar semnifica și un eșec răsunător al colaborării cu AMD, cu pierderi pe termen lung greu de estimat pentru cel din urmă. Deși, cu ajutorul cererii venite din partea minerilor de criptomonede, AMD a avut ceva succes cu actuala Radeon RX 6900, succesul companiei pe segmentul pieței de PC-uri este departe de a fi garantat pe termen lung, colaborarea cu Samsung reprezentând probabil cea mai bună șansă pentru AMD de a-și face simțită prezența și în piața smartphone, mult mai competitivă dar potențial foarte profitabilă.

Potrivit informațiilor neconfirmate oficial, Samsung intenționează să vână telefoane cu chipset Exynos 2200 mai ales în regiunea Asiei, Orientu Mijlociu, rezervând echipările Snapdragon pentru și mai importante din China, Coreea de Sud și America de Nord.

Însă potrivit ultimelor zvonuri, realizarea cum că performanțele Exynos 2200 nu se ridică nici pe departe la nivelul alternativei Snapdragon 8 Gen 1 împinge compania la măsuri extreme, mergând până la retragerea variantei Galaxy S22 cu chipset Exynos. Având în vedere timpul foarte scurt rămas până la lansarea oficială așteptată pentru luna februarie, este aproape o certitudine că versiunile S22 vizate de această măsură se află deja pe stoc, retragerea acestora de la vânzare fiind deosebit de păguboasă pentru Samsung și problematică din punct de vedere logistic, din moment ce loturile retrase vor trebui înlocuite cu altele bazate pe chipsetul Qualcomm.

Ce putem spune cu certitudine este că Samsung nici măcar nu s-ar afla la primul eșec de agest gen, chipseturile Snapdragon depășind în mod repetat alternativele Exynos, atât la partea de performanță dar și cea de eficiență a consumului de energie. Cea mai recentă experiență a fost cu seria Galaxy S20 în echiparea cu Exynos 990, un chipset cu performanțe inferioare alternativei Qualcomm, atât la partea de CPU dar și cea de GPU. Însă nemulțumirile consumatorilor au mers mai departe decât atât, vizând aspecte precum autonomia bateriei și inabilitatea de a susține un nivel optim de performanță în aplicații solicitante, comparat echipării cu Snapdragon 865.

Deși a inclus nuclee de procesare ultra-eficiente, licențiate de la furnizorul ARM, succesorul Exynos 2100 a avut probleme în a ține pasul cu alternativa Snapdragon 888, mai ales în aplicații care forțează capabilitățile de răcire ale dispozitivului folosit. Însă cu Exynos 2200 lucrurile stau altfel, Samsung recurgând la un parteneriat cu AMD ce a atras multă expunere mediatică, ridicând foarte mult nivelul așteptărilor privind conturarea unui competitor redutabil la adresa Qualcomm, furnizorul preferat de chipseturi pentru telefoane high-end.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult