Noul flagship, Galaxy S22 Ultra, a început deja să fie livrat către clienți, chiar dacă data de lansare oficială a dispozitivului era stabilită pe 25 februarie. În același timp, telefonul a început să ajungă și în teste, iar DxOMark, cea mai cunoscută publicație online care testează camere, obiective foto și smartphone-uri, a publicat deja verdictul său pentru noul telefon Samsung. Din păcate, rezultatele nu sunt tocmai pozitive.
DxOMark a testat versiunea cu Exynos a lui Galaxy S22 Ultra, aceeași versiune care ajunge și în magazinele din România. Telefonul a primit un scor agregat de 131 de puncte, care îl pune în clasamentul smartphone-urilor pe locul al 13-lea, pe aceeași treaptă cu Oppo Find X3 Pro de anul trecut și semnificativ sub modele precum Huawei P50 Pro, Pixel 6 Pro sau iPhone 13 Pro Max.
Scorul final a fost agregat dintr-un scor de 134 pentru componenta foto, 86 pentru camerele zoom și ultrawide și 114 pentru captură video, reușind astfel să întreacă iPhone-ul doar la capitolul zoom. De altfel, Huawei P50 Pro a primit scoruri mai mari la toate categoriile (149 foto, 107 zoom și 116 video).
Printre avantajele Galaxy S22 Ultra, DxOMark menționează culori și balans de alb foarte bine calibrate, expunere bună și plajă dinamică mare, efectul de blur foarte convingător în fotografiile portret focalizare rapidă în filmare și chiar filmare de calitate în lumină slabă, cu stabilizare eficientă.
Din păcate, există și probleme precum focalizare lentă în modul foto, zgomot de imagine în multe situații, artefacte de imagine precum ghosting, cât și inconsistențe în filmare atunci când camera este în mișcare în lumină slabă.
În timp ce scorul de 131 de puncte pune Galaxy S22 Ultra în afara clasamentului top 10 de pe DxOMark, acesta rămâne unul dintre cele mai performante smartphone-uri la captură foto din lume, iar actualizările următoare ar mai putea corecta din problemele expuse de aceste teste. Și Galaxy S21 Ultra de anul trecut a fost lansat cu mici probleme la acest capitol, care au fost parțial rezolvate în timp.
sursa: DxOMark