Galaxy S22 Ultra testat cu GeekBench în ambele variante: Snapdragon 8 Gen 1 vs. Exynos 2200. Rezultatele sunt surprinzătoare

02.02.2022
Galaxy S22 Ultra testat cu GeekBench în ambele variante: Snapdragon 8 Gen 1 vs. Exynos 2200. Rezultatele sunt surprinzătoare

Samsung va lansa săptămâna viitoare seria Galaxy S22, în două variante, așa cum se întâmplă de mai mulți ani. Astfel, vor exista telefoane echipate cu chipset-uri Snapdragon 8 Gen 1, flagship-ul Qualcomm, alături de modele identice în rest, dar cu procesoare Exynos 2200, produse de Samsung. Specificațiile de pe „hârtie” ale celor două procesoare le puneau la cam același nivel de performanță, iar cele mai noi teste confirmă acest lucru, rezultatele în aplicații de benchmark fiind similare.

Galaxy S22 Ultra cu Snapdragon 8 Gen 1 și Exynos 2200, comparate în GeekBench

Chipset-urile de mobil sunt mult mai complexe acum decât erau în urmă cu doar câțiva ani, iar performanța de procesare nu spune niciodată toată povestea. Asta pentru că un chipset include și un procesor neural, capabil să ruleze algoritmi AI, un GPU, procesor de imagine și alte câteva elemente. Totuși, responsabil pentru performanța perceptibilă a dispozitivului rămâne procesorul central (CPU).  În cazul Snapdragon 8 Gen 1 și Exynos 2200 se pare că cele două companii au realizat soluții similare în design și performanță.

Ambele folosesc un format octa-core pe format 1+3+4, cu nuclee Cortex-X2 de la ARM, iar rezultatele în GeekBench 5 ale Galaxy S22 Ultra ale celor două modele sunt aproape identice.

Avem un scor de 1.225 puncte în testul Single-Core pentru varianta cu procesor Qualcomm și 1.168 puncte pentru varianta cu procesor Exynos. Diferențele sunt minore, în limitele variației de la un test la altul. Totuși, modelul Snapdragon 8 Gen 1 (SM-S908U) pare să fie cu 5% mai performant în acest caz de utilizare, ceva insesizabil în utilizare normală.

Pentru testul Multi-Core, modelul cu Exynos 2200, SM-S980B, iese în față cu 1,3%, cu un scor de 3.508 puncte, comparat cu cele 3.462 de puncte ale variantei cu procesor Snapdragon. Ambele modele erau echipate cu 8 GB memorie RAM și ambele rulează Android 12.

Aceste rezultate sunt însă strict pentru testele de procesor. O serie de teste anterioare a dezvăluit că în aplicații 3D, precum jocuri video, modelul Exynos 2200 ar putea fi în urma variantei Snapdragon. Totuși, acele teste erau mai vechi, realizate pe versiuni mai vechi de software și hardware în variantă prototip. Acum, la doar o săptămână distanță de lansarea variantei finale, sunt slabe șanse să mai apară diferențe hardware sau software între ce este testat acum și ce va fi lansat în magazine.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult