Samsung nu a ajuns pe locul întâi în topul producătorilor de smartphone-uri doar cu dispozitivele de top din seria Galaxy S. O bună parte din vânzările sale la nivel global este reprezentată de smartphone-uri mai puţin performante, uneori acestea fiind versiuni mai modese ale flagship-urilor momentului. Galaxy S4 mini a avut un succes destul de mare la momentul apariţiei, însă compania coreană crede că poate să mai câştige nişte bani de pe urma sa, lansând o variantă nouă a acestuia: S4 mini plus.
Deşi S4 mini este un telefon cu o vechime pe piaţă de doi ani, Samsung pare să aibă încredere în acest nou model „plus”, modificând foarte puţine caracteristici ale acestuia. În continuare avem de a face cu un display Super AMOLED de 4,3” cu rezoluţie qHD (960 x 540 pixeli), însă chipsetul a fost îmbunătăţit. Vechiul Snapdragon 400 a fost înlocuit cu un Snapdragon 410, care integrează un CPU cu patru nuclee Cortex-A53 la 1,2 GHz şi un GPU Adreno 306. Memoria RAM de 1,5 GB a rămas neschimbată, la fel şi camera foto principală de 8 megapixeli.
Noul S4 mini plus oferă conectivitate LTE, filmări Full HD la 30 de cadre pe secundă, WiFi compatibil cu standardul „n” şi 8 GB de spaţiu de stocare intern, care poate fi extins prin intermediul cardurilor microSD de până la 64 GB. Acest smartphone este deja disponibil în ofertele magazinelor de specialitate în Germania, Austria, Cehia, Bulgaria şi în curând în România, iar preţurile pot varia între 190 şi 239 euro.