La sfârşitul anului trecut, au apărut primele zvonuri conform cărora viitorul telefon Samsung Galaxy S5 ar urma să includă şi un sistem de autentificare bazat pe recunoaşterea irisului ochiului uman. Acum două săptămâni, o reprezentantă a companie a recunoscut că această tehnologie este analizată, însă se pare că scanarea irisului nu va mai fi implementată pe viitorul produs.
Lee Young Hee, vicepreşedinta diviziei de telefonie mobilă din cadrul Samsung, a afirmat acum două săptămâni că această formă de autentificare biometrică este analizată de inginerii companiei, fără a confirma sau infirma implementarea ei pe viitorul vârf de gamă Galaxy S5. Conform publicaţiei sud-coreene Korea Herald, Samsung va implementa pe Galaxy S5 doar un senzor pentru amprente, aşa cum au procedat până acum şi Motorola, Apple sau HTC.
Sursa citată afirmă că un astfel de sistem necesită o cameră foto dedicată care trebuie să aibă un obiectiv cu o distanţă focală mare, lucru foarte greu de implementat în condiţiile în care carcasele telefoanelor mobile sunt din ce în ce mai subţiri. Dacă simpatizanţii Samsung care erau interesaţi de această tehnologie vor fi dezamăgiţi, aceştia se vor putea consola însă cu ideea că vor primi măcar un software revizuit.
În luna noiembrie a anului trecut, vicepreşedintele şi directorul executiv Kwon Oh-hyun a admis că software-ul folosit de telefoanele mobile Samsung are încă deficienţe, promiţând o revizuire radicală a acestuia. Conform unor capturi de ecran publicate de cunoscuta sursă Evleaks, viitoarea versiune a mediului software TouchWiz va folosi o interfaţă grafică complet schimbată.
Din imaginile apărute online se remarcă o interfaţă plată care foloseşte blocuri mari pentru conţinut, aceasta semănând oarecum cu Google Now, de la care va prelua de altfel şi ideea de Cards, sau cu Windows Phone. Conform Evleaks, elementele grafice sunt doar widget-uri pentru Home Screen sau Lock Screen, ceea ce înseamnă că Samsung nu va bloca posibilităţile de particulare a platformei sub un mediu grafic prea rigid. Compania a prezentat deja o actualizare software, Magazine UX fiind o interfaţă disponibilă pe proaspăt lansatele tablete din gama Galaxy TabPRO şi Galaxy NotePRO, telefonul Galaxy S 5 ducând această idee mai departe.
Conform declaraţiilor făcute de Lee Young Hee, vicepreşedinta diviziei de telefonie mobilă, Samsung Galaxy S5 va sosi undeva în cursul lunilor martie sau aprilie şi va aduce o schimbare importantă de design. Zvonurile neconfirmate susţin apariţia unei carcase metalice, apariţia primului procesor Exynos cu o arhitectură pe 64 de biţi (subansamblu anunţat deja de Samsung) şi apariţia unui ecran cu rezoluţie 2K.